Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul, fără multă răbdare şi încercare. Omul care nu are răbdare şi se grăbeşte nu poate cunoaşte niciodată voia dumnezeiască şi, de aceea, nici tihnă nu va găsi vreodată. Aşa se face că e nevoie de atenţie şi răbdare.
Ori de câte ori m-am învrednicit să fiu înştiinţat care este voia lui Dumnezeu, aceasta s-a petrecut la sfârşitul unei răbdări epuizante. Şi iarăşi, ori de câte ori harul lui Dumnezeu m-a mângâiat, aceasta s-a întâmplat la capătul micilor mele puteri şi răbdări.
De multe ori omul face ce i se pare lui, şi se sileşte, şi aşteaptă, şi doreşte să fie înştiinţat despre lucrul acela dacă este potrivit cu voia dumnezeiască, însă nu primeşte nici o înştiinţare. Să-şi facă atunci cruce şi să înceapă cu multă atenţie, lepădând cu desăvârşire voia sa proprie şi strigând cu multă pătimire: „Doamne, Tu ştii toate, Tu toate le cunoşti, nu mă lăsa să pier!”, urmărind cu răbdare dezlegarea situaţiei.
Monahul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har. O epistolă din viața lui Gheron Iosif Isihastul,Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2008, pp. 52-53