Mesajul de felicitare al Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, adresat ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, cu prilejul celebrării zilei de naștere

Înalt Preasfințite Stăpîne!

Cu prilejul aniversării a 65 de ani de viață a Înaltpreasfinției Voastre, îngăduiți-mi să-mi exprim bucuria personală, adresându-Vă alese urări de sănătate și fericire, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate de conducere ce o desfășurați în calitate de Întîistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Activitatea îndelungată a Înaltpreasfinției Voastre – reprezintă o dovadă pură a dedicării de a sluji cu credință. Prin faptele nobile săvârșite cu multă înțelepciune, ați reușit să deveniți un Apostol al zilelor noastre, iar dragostea plină de har a Preasfintei Treimi a fost prezentă, dăruindu-vă mereu ajutor şi rod binecuvântat.

În această zi deosebită și emblematică, rugându-l pe Mântuitorul Hristos, să Vă dăruiască în continuare aceeași iubire pe care o arătați, să Vă întărească să cârmuiţi cu înţelepciune turma iubitoare de Hristos.

Să Vă caracterizeze aceiași chibzuință, înțelepciune, onestitate și dragoste de cele sfinte și de popor, iar exemplul dat de Înaltpreasfinția Voastră, să fie demn de urmat.

Asigurându-Vă de înalta consideraţiune – în această zi binecuvântată, Hristos – Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, tărie duhovnicească și inspiraţie în cuvânt şi putere în slujirea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova!

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu fiască dragoste întru Hristos – Domnul,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar mitropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *