Mesajul de felicitare al Părintelui Arhimandrit Siluan (Șalari) adresat Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nectarie, Starețul Mănăstirii „Sf. Cneaz Vladimir”, Horăști

Preacuvioase Părinte Nectarie,

Vă felicit cordial cu ocazia aniversării semnificative – aniversarea a 40 de ani din ziua nașterii – și Vă adresez cele mai alese urări de sănătate.

Domnul V-a chemat din pământul Bucovinei și V-a ales să fiți conducătorul spiritual al mănăstirii „Sf. Cneaz Vladimir” din Horăști, ascultare pe care o îndepliniți cu multă sârguință și dăruire, fapt pentru care Vă exprimăm multă recunoștință!

În această zi binecuvântată îl rog pe Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască deplină sănătate trupească și sufletească, înțelepciune ca să aveți puterea de a păstori și mai departe, tot cu aceeași râvnă duhovnicească pe care o purtați pentru întreaga obște și pentru toți fiii duhovnicești ai Cuvioșiei Voastre.

Duhul Sfânt să Vă dea puterea de a le umple mintea şi sufletele de înțelepciunea și frumusețea credinței noastre ortodoxe!

Întru mulți și fericiți ani, Preacuvioșia Voastră!

 

Cu aleasă prețuire, Arhim. Siluan (Șalari)

Starețul sfintei mănăstiri Curchi,

Președintele Departamentului Mitropolitan

„Mănăstiri și Viață Monahală”,

Protopopul raionului Orhei

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *