Maica Domnului este neîncetat lângă noi

Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru.

O, câte biserici sunt închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe faţa pământului! Ce mulţime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc multă vindecare – acolo unde s-a arătat Maica Domnului şi a binecuvântat acele izvoare spre vindecarea bolnavilor şi a celor sănătoşi! Ea este neîncetat şi necontenit cu noi – dar noi o uităm.

Vedeţi şi voi, că aici, pe pământ, putem fi părăsiţi şi de rudele cele mai apropiate. Cu toţi avem slăbiciunile noastre, şi adesea îi vătămăm şi pe cei din neamul nostru, ca să nu mai vorbim despre ceilalţi. Iar aceştia pot, din pricina nestatorniciei noastre, să ne dispreţuiască şi să ne respingă sau ne pot ierta – dar sunt, cu toate acestea, mâhniţi. Însă Domnul si Preasfânta Sa Maică? O, cât de mult îi întristăm – prin nestatornicia noastră, aici pe pământ, în viaţă – pe Domnul şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu… Dar atunci când cădem către ei din inimă, ne iartă toate!

Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața,  traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 2006, p. 133

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *