Maica Domnului a atins cea mai înaltă treaptă a îndumnezeirii

Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, căci a născut pe Dumnezeu dându-I trup din trupul ei. Nu s-a mai văzut sub soare o aşa minune, să-L nască pe Dumnezeu o făptură, oare cum de a încăput în ea, cum de n-a ars-o Cel pe Care nu-L încap Cerurile?

Să naşti un Dumnezeu şi apoi să te mai gândeşti la vreun păcat este aproape egal cu o stare de nebunie. Maica Domnului L-a purtat pe Dumnezeu în pântecele ei timp de nouă luni şi apoi L-a purtat pe braţe timp de un an, ce Mamă divină! Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, născându-L pe Hristos, Dumnezeu şi Om, rămânând şi purtătoare de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a umplut-o, prin această naştere, de har – până la limita ultimă a îndumnezeirii. Ea rămâne Mama lui Dumnezeu pe vecii vecilor.

(Diaconul Gheorghe BăbuțMaica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 4)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.