În a XXV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi.
Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) se află la Luca 10, 25-37: ,,În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort.
Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”.
Evanghelia de astăzi – închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Pilda samarineanului milostiv, este că: samarineanul milostiv, cel străin, care vine și îl ajută pe cel căzut între tâlhari, este Însuși Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, Care vine ca străin în lume ca să îl ajute pe omul căzut în păcate.
Prin această frumoasă parabolă, Mântuitorul ne învață dragostea și milostivirea față de aproapele, îndemnându-ne să-i ajutăm după putința noastră pe cei mai necăjiți și mai săraci decât noi, pentru că nu există nimic mai scump decât aceasta, deoarece în urma acestui act al milosteniei au folos amândouă părți: cel sărac se folosește de cele primite, care-i sunt necesare trupește, iar cel care face milostenie primește răsplată din punct de vedere sufletesc.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul mănăstirii Curchi, dirijat de dl Dumitru Buga.
La sfârșit, cei prezenți au primit binecuvântare arhierească.