La Orhei s-au încheiat lucrările Seminarului metodologic republican „Școala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educație”, Ediția a VIII-a

 În după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 februarie 2019, în prezența Ierarhului de Orhei, PS Episcop Siluan, Vicar mitropolitan, s-au încheiat lucrările Seminarului metodologic republican „Școala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educație”, care s-a desfășurat în acest an cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir în perioada 8-9 februarie, în municipiul Orhei.

Activitățile din cea de-a II-a zi a Seminarului metodologic republican s-au petrecut la Centrul de Instruire şi Agrement Moldtelecom, din s. Ivancea, r. Orhei.

Sesiunea a IV-a a cuprins mai multe ateliere de formare a participanților, moderate de către specialiști de excepție din țara noastră, având o vastă experiență în pedagogie și alte științe ale educației, după cum urmează:

  1. Atelierul „Criterii de evaluare și descriptori de performanță pentru disciplina religie”, moderat de dna Doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Mariana MARIN, Director şi redactor-şef la Revista Științifico-Metodică „Învăţătorul Modern”, Preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, filiala Republica Moldova;
  2. Atelierul „Aplicarea teoriei „Inteligenţelor multiple” în cadrul orelor de Religie. Perspectiva interdisciplinară în predarea orelor de Religie”, moderat de dna Angela CARA, dr. în pedagogie, conf. cercetător, IȘE;
  • 3 Atelierul „Fizică cuantică versus credință în Dumnezeu”, moderat de dna Ana SÎRBU, cercetător științific, publicist.

Ediția Seminarului metodologic republican din acest an s-a încheiat cu evaluarea activităților din cele două zile de lucru.

Din partea organizatorilor și a ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan al Orheiului a adresat sincere mulțumiri, aprecieri și recunoștință organizatorilor, participanților și sponsorilor evenimentului, exprimându-și speranța că experiența bogată a tuturor în cadrul acestui seminar va fi de real folos în formarea tinerilor din întreaga țară în spiritul valorilor creştine, precum și la promovarea culturii naționale și universale.

La sfârșit, după ce s-au delectat cu un mic concert de muzică bisericească oferit de corul arhieresc al mănăstirii Curchi, participanților și moderatorilor invitați li s-au înmânat certificate ce autentifică participarea la stagiul de formare în cadrul seminarului.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *