Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este ocrotitorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmi 26, 1-2)
În Duminica a 9-a după Rusalii (a Umblării pe mare), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică a acestei Duminici relatează, în continuarea minunii înmulțirii pâinii și a peștilor din duminica precedentă, o altă minune, și anume umblarea lui Hristos pe Marea Galileii în timpul unei furtuni și potolirea acesteia.
Mântuitorul Hristos întinde mâna Sa tuturor celor care privesc spre El asemenea lui Petru. Atunci când omul încearcă singur, cu puterile lui, să meargă pe valurile vieții, se scufundă. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește faptul afundării lui Petru astfel: „Coborându-se Petru din corabie, a pornit-o spre Iisus. A biruit primejdia cea mare, marea, dar a fost biruit de una mai mică, vântul! Așa e omul! De multe ori reușește în fapte mari, dar e înfrânt în cele mici… La fel și Petru. Frica de furtună era încă puternică în sufletul lui, totuși a îndrăznit să pășească în apă; dar în fața bătăii vântului n-a mai putut să se țină, cu toate că era aproape de Hristos”.
Sfântul Siluan Athonitul povestește despre o întâmplare care ne arată că atunci când avem credinţă în Hristos nu ne poate înfricoşa nimic din această lume. El spune că toţi monahii erau în biserică la priveghere. El era la Psaltire. Şi a avut loc un cutremur puternic. Toată clădirea imensă a mănăstirii se mişca. Clopotele băteau singure, chiar şi clopotul cel mare bătea, deşi avea în jur de 12 tone. Din tavan şi din ziduri cădeau bucăţi de piatră. Aproape toţi monahii, şi erau sute, au rămas nemişcaţi, continuând să cânte, cu excepţia a cinci-şase, care au ieşit din biserică. „M-am temut puţin, dar m-am liniştit imediat”, mărturiseşte cu smerenie Sfântul Siluan.