Cum putem ști dacă pedeapsa sau ispita care ni se întâmplă nouă este de la Dumnezeu sau de la diavolul?
Nu numai de la Dumnezeu sau numai de la diavolul, însă adeseori cădem în ispite și în primejdii și chiar în boli, din pricina lipsei noastre de discernământ și de grijă, cum pățesc cei care văd schimbarea anotimpului și venirea iernii și totuși își desprind corabia de țărm și se aruncă pe ei înșiși și în alte primejdii.
Ispita care vine de la Dumnezeu pentru folosul omului niciodată nu taie nădejdea cea bună din suflet, precum era ispita lui Iov, drept aceea și spunea către Dumnezeu: Aș aștepta eu atunci până ce iarăși voi fi și de mi-ai rândui un timp în care să-Ți amintești de mine.
Însă ispitele care vin de la diavolul, cu îngăduința lui Dumnezeu, umplu sufletul de deznădejde și de mânie și descurajare.
Sf. Anastasie Sinaitul, Întrebări și răspunsuri, 90, CCSG 56, p. 144