Invalizii – vor avea locul cel mai bun în Rai!

Când avem vreo invaliditate, dacă facem răbdare şi nu cârtim, atunci primim mai mare răsplată. Pentru că toţi invalizii depun în Banca cerească. Un surd are cec în Banca lui Dumnezeu de la urechea sa surdă, un orb de la ochiul său orb, un şchiop de la piciorul său şchiop. Este mare lucru! Dacă mai fac şi puţină nevoinţă împotriva patimilor sufleteşti, vor lua şi cununi de la Dumnezeu. Vezi, invalizii de război primesc şi o pensie bună, dar şi decoraţii.

Celui care are frumuseţe, nobleţe şi sănătate şi nu se nevoieşte să-şi taie defectele sale, Dumnezeu îi va spune: „Te-ai desfătat în viaţa ta de bunătăţile tale, de frumuseţea ta. Acum ce-ţi mai datorez? Nimic”. Însă cel care are o invaliditate – fie că astfel s-a născut, fie că a moştenit-o de la părinţii săi, fie că a dobândit-o mai târziu – trebuie să se bucure pentru că în cealaltă viaţă va avea numai de primit. Şi mai ales atunci când nu a greşit, va avea răsplată cerească întreagă, fără reţineri. Nu este un lucru mic ca cineva toată viaţa să nu poată, de pildă, întinde piciorul, să nu poată şedea sau să nu poată face metanii etc. Pentru aceasta în cealaltă viaţă Dumnezeu îi va spune: „Vino, fiul Meu, şi stai de acum confortabil în acest fotoliu pentru veşnicie”. De aceea spun că, de ar fi să mă nasc de o mie de ori, aş prefera ca de fiecare dată să mă nasc întârziat mintal, orb sau surd, pentru că aş fi avut numai de primit de la Dumnezeu.

Invalizii, dacă nu cârtesc, ci slavoslovesc cu smerenie pe Dumnezeu şi trăiesc lângă El, vor avea locul cel mai bun în Rai. Dumnezeu îi va aşeza împreună cu mărturisitorii şi cu mucenicii care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor la tăiere, iar acum sărută cu evlavie, neîncetat, picioarele şi mâinile lui Hristos.

– Părinte, dar ce se întâmplă cu cineva care este, de pildă, surd şi cârteşte?

– Şi copiii cei mici cârtesc, dar Dumnezeu multora nu le dă importanţă. Vedeţi, părinţii cei buni îşi iubesc toţi copiii la fel, însă arată interes deosebit pentru copiii cei slabi şi invalizi. La fel face şi Dumnezeu, Bunul nostru Părinte, cu copiii Săi care sunt neputincioşi trupeşte şi duhovniceşte. Este destul ca aceştia să aibă intenţie bună şi să-I dea dreptul să intervină în viaţa lor.

Extras din „Viaţa de familie” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *