În Duminica Samarineanului milostiv, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.  (I Ioan 4, 11)

În Duminica a XXIII-a după Rusalii (a Samarineanului milostiv), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.

Evanghelia din această duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii aproapelui.

„În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”, ne spune Sf. Ioan Gura-de-Aur.

Iar Parintele Serghie Şevici, vorbind de iubirea aproapelui, ne îndeamnă: „Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa sufletelor. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte. Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează cînd şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi… Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune…”

După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de învățătură în care a sintetizat principalele învățături duhovnicești ce se desprind din fragmentul evanghelic.

„Iubirea aproapelui e necesară ca şi iubirea lui Dumnezeu; nici nu poate exista una fără cealaltă. „Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” ne spune Sfântul Apostol Ioan. Imperativul puternic al pildei de astăzi este un îndemn de viaţă al tuturor: „Mergi şi fă şi tu la fel”, urmând prin lucruri bune pe blândul samarinean. De vom face așa, vom fi în pace și cu Dumnezeu și cu aproapele nostru”, – a menționat a Preasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii Curchi – condus de dl Dumitru Buga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.