În Duminica Învierii fiicei lui Iair Preasfințitul Siluan al Orheiului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi

În a XXII-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi.

Fragmentul evanghelic din această Duminică de la Luca 8, 41-56, ne relatează despre – Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair. Evanghelia de astăzi, este o Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Moartea nu este decât o despărțire temporară a sufletului de trup și a noastră, unii de alții. Morții continuă să fie vii, dar într-un alt plan al existenței.  Mântuitorul exemplifică acest adevăr prin intermediul fiicei lui Iair.  Apucând-o de mână, îi zice acesteia: „Copilă, scoală-te!” (Lc. 8, 54). Și Evanghelistul Luca ne spune că „duhul ei s-a întors şi a înviat îndată” (Lc. 8, 55).

„Fără îndoială, va avea loc Învierea tuturor – problema este dacă acest lucru va însemna pentru noi şi participarea la Dumnezeu, adică ceea ce numim Rai, darul cel mai mare cu putinţă, sau va fi o simplă cunoaştere a lui Dumnezeu fără participare, stare pe care o numim iad. Şi, desigur, nu Dumnezeu este Cel Care osândeşte, ci omul este cel care optează pentru această extremă iubire de sine care este iadul. Toate acestea nu sunt deloc simple teorii. Credinciosul dobândeşte plinătatea harului văzând frumuseţea şi certitudinea de dincolo de moarte. Pentru că creştinismul, dincolo de acest sfânt materialism, este şi empirism, trăire…” – ne spune prot. Nikolaos Loudovikos.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul mănăstirii Curchi, dirijat de dl Dumitru Buga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *