În Duminica a XXIX-a după Cincizecime (Pilda celor invitați la cină), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.
Textul Evangheliei din Duminica a 29-a după Rusalii (Luca 14, 16-24) ne transmite, în rezonanţa liturgică a pregătirii pentru marele praznic al Naşterii Domnului, un mesaj ce are în prim plan apropierea noastră de Dumnezeu, definită ca o invitaţie – mereu valabilă – la Cina euharistică. În această pildă se menţionează că, deşi Domnul i-a chemat pe mulţi la Cina cea mare, aceștia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăților lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu problemele familiei.
Dumnezeu nu ne cheamă să-I oferim ceva, ci El ne oferă toate: hrană, putere, harul și ajutorul Lui pentru viață. Dacă nu găsim acum timp pentru El, s-ar putea să ne dorim s-o facem și să nu mai avem posibilitate. Cu regret, prea mulți dintre cei care se declară creștini se pot regăsi în tablou al pildei, invocând numeroase pretexte de ce nu au timp pentru Dumnezeu. Cu toții avem un loc pregătit de Dumnezeu la Cina Sa, la care ne aşteaptă, şi care ne este oferită cu dragoste, existând o singură condiție, de a o primi și a-I răspunde cu mulțumire.
Sfântul Ioan Gură de Aur numește Liturghia «ospățul credinței», este ospățul la care Hristos ni Se dăruiește, fiecăruia în parte, îndemnându-ne: „Luați mâncați, acesta este Trupul Meu…; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă…” Iar pr. Efrem Filoteitul menționează: „Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul! Ce lucru trupesc sau duhovnicesc, stricăcios sau nestricăcios, ne lipsește? Nici unul! Dacă ne dăruiește zilnic îndumnezeitorul Său Trup și Sânge, ce poate fi superior acestora? Sigur că nimic! În ce taine l-a învrednicit Dumnezeu pe omul pământesc să slujească! O, iubire cerească neprețuită! O picătură de iubire dumnezeiască este mai mult decât toată iubirea de pe pământ, trupească și lumească!”
«Luați mâncați, acesta este Trupul Meu…» (Mt. 26, 26)