În Duminica a V-a din Postul Mare, Prea Sfințitul Siluan a liturghisit la Mănăstirea Curchi

În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei — Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența mulțimii credincioșilor veniți la Mănăstirea Curchi.

Cu ocazia prăznuirii Cuvioasei Maria Egipteanca în ajunul zilei s-a făcut Slujba Privegherii, urmată în dimineața zilei, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a „Sfântului Vasile cel Mare”.

În Duminica a V-a din Postul mare se face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, care este un model de pocăinţă pentru toţi.

Preasfințitul Siluan, a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a pus la sufletul credincioşilor exemplul pocăinţei şi al rugăciunii dat de Cuvioasa Maria Egipteanca, prăznuită în mod deosebit.

PS, a vorbit despre modelele de pocăinţă pe care femeia păcătoasă din Evanghelie şi Cuv. Maria Egipteanca le oferă drept pildă creştinătăţii, precizând că aceasta Duminica  a Postului mare — „zi închinată pocăinţei”. Cuvioasa Maria Egipteanca, pe care o sărbătoreşte astăzi Biserica noastră, ce ne învaţă? Că Hristos îi primeşte pe toţi şi pe cei mai mari păcătoşi. Oricâte păcate ar face omul, Hristos îl iartă, dacă se pocăieşte.

În fiecare zi şi în fiecare clipă ne strigă Hristos: „Pocăiţi-vă!” (Matei 3, 2). Ne cheamă să ne schimbăm şi noi vieţuirea, precum şi-a schimbat-o Maria Egipteanca. Prin urmare, Ea dovedeşte că orice păcătos are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu, adică a pocăinţei.  Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, arată cât de minunat poate lucra harul Bunului Dumnezeu în omul care se pocăieşte cu adevărat. O asemenea pocăinţă este obligatorie pentru toţi creştinii ce se întorc la Dumnezeu. 

Preasfințitul Siluan la sfârșitul cuvântului de învăţătură, i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie să continuie postul şi să urmeze pe calea Pocăinţei.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Corului Mănăstirii Curchi.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *