Astăzi sărbătorim Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia).
Maica Domnului „palat al Împăratului ceresc”, o știm mijlocitoare, înfrumusețătoare de suflet, știm că are putere și milă, știm că are mărire, știm că toate acestea trebuie luate în seamă. Pentru toate acestea trebuie să-i aducem laudă Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înțelese numai din puterea omului. Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasă de Dumnezeu ca prin ea să vină în lumea aceasta Fiul Său. Este cea care L-a purtat în pântecele său pe Mântuitorul lumii, este cea care L-a născut pe Cel ce este om adevărat și Dumnezeu adevărat. Maica Domnului este mama Mântuitorului nostru și atunci este multlăudată; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are măsurile Maicii Domnului. Iar măsurile Maicii Domnului sunt mari, pentru că ea este în legătură cu Treimea cea dumnezeiască, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea, cu Fiul ei și Dumnezeul nostru pe care L-a născut.
Maica Domnului este locaș al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Cuvântul L-a născut. Este „mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui”. Este „mai cinstită decât heruvimii si mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”, fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvântul. Am vrea să le înțelegem cu gândul și să le trăim cu simțirea, dar din puterea noastră nu putem face aceasta decât la măsurile noastre, și atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să înțelegem și să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei. Ne gândim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, când auzim: „Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”. Ne gândim la Maica Domnului când auzim la sfintele slujbe: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim”.
Ne gândim la Maica Domnului când ni se spune: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce ești multlăudată”. Ne gândim la Maica Domnului când se spun cuvintele: „De tine se bucură, ceea ce esti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc și neamul omenesc; ceea ce ești biserică sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că brațul tău – scaun l-a făcut și pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura, mărire ție!”. Ne gândim la Maica Domnului ca la ceea ce este mai presus de minte și de cuvânt, căci ni se spune: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte și de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii, te mărim”. Astăzi, la sărbătoarea aceasta, ne gândim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locaș sfânt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pământ, un fel de loc în care se unește cerul cu pământul. Dorința evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim.
Acolo, după Tradiția Bisericii, preasfânta Fecioară Maria a stat 12 ani și a fost educată împreună cu alte fecioare, până la vârsta de 15 ani. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decât orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roșie, când au fost eliberați din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decât o dată pe an, singur, arhiereul.În credința Bisericii noastre este și adevărul că Maica Domnului a stat în această încăpere, vreme îndelungată, deși sunt unii care spun că lucrul acesta era cu neputință. Și totuși, Biserica noastră zice, în alcătuirile ei de slujbă: „Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credința și cu înțelepciune și cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune”.
Nu trebuie să fim încurcati în gândurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie să știm că dacă lucrul acesta n-a fost cu putintă în chip obișnuit, a fost cu putință în chip mai presus de fire.În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel este scris că Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veșnic, n-a intrat niciodată într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mână omenească. Și totuși a intrat în Sfânta Sfintelor pe care o închipuia Sfânta Sfintelor de aici, de pe pământ. Sigur, așa a fost și cu Maica Domnului.Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mântuitorul lumii, cea pregătită ca în pântecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiască în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat și ea în Sfânta Sfintelor – prin viața ei, prin gândurile ei, prin mărețiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru că la Bunavestire a zis către îngerul binevestitor „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: „Binecuvântat este rodul pântecelui tău!” (Luca 1, 42).
Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este „mai înaltă decât cerurile” și, dacă este mai înaltă decât cerurile Bisericii noastre, dacă este mai curată decât strălucirile soarelui, sigur că prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefăcută de mână omenească prin viața ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregătea să nască pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simțit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.Maica Domnului, ea însăși este Sfântă a sfinților, Sfântă mai înaltă decât toți sfinții. La măsurile Maicii Domnului nu există nici un sfânt. Noi așa o cinstim pe Maica Domnului, ca pe cea mai înaltă dintre toți sfinții, ca pe cea mai aleasă, ca pe ceea ce este unică în lumea aceasta. Dacă ea a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, de încăperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea să intre decât o dată pe an singur arhiereul, dacă a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însăși Sfântă a Sfintelor.
Biserica noastră ne-o prezintă ca fiind un „sicriu însuflețit”, un chivot: „Ca de un sicriu însuflețit, ca de un chivot însuflețit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioșilor, iar buzele credincioșilor, fără tăcere glasul îngerului strigând, cu bucurie să zică: „Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!”. Așa a zis îngerul, așa zicem și noi, de aceea avem bucuria de a ficinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului așa cum ne-o prezintă Biserica, o ținem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem și ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea față de Mântuitorul, în grija față de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puține cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuință de ajutorul ei și, știind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci și mama noastră, ne gândim și la însușirile de mamă pe care le are preasfânta Fecioară Maria față de credincioșii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, să mulțumim lui Dumnezeu că avem pe Maica Domnului ajutătoarea noastră. Să nu uităm că „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”, și să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem și noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos. Amin!
Arhimandrit Teofil Părăian