Ferească-ne Dumnezeu de gândul că am putea ajunge la vreun bine fără ajutorul și binecuvântarea Lui. Episodul pescuirii minunate să ne slujească drept îndemn ca niciodată astfel de gânduri deșarte să nu se plămădească în sufletele noastre. Cât de zadarnice sunt toate strădaniile omenești fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-și arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulțime de pește încât li se rupeau plasele.
Urcându-Se în corabie, Domnul a urmărit mai multe scopuri. Întâi, din barcă era mai ușor să hrănească sufletele celor de pe țărm cu dulcea Sa învățătură. Apoi, știind că pescarii erau mâhniți și îngrijorați pentru că nu prinseseră nimic în noaptea aceea, a vrut să-i bucure cu o pescuire bogată, împlinindu-le astfel trebuințele lor – pentru că Dumnezeu poartă grijă și de trupurile și de sufletele noastre. El este Cel care dă hrană la tot trupul. Dar a vrut să dea și sufletelor hrana lor, anume credința în El, în puterea și milostivirea Lui. În sfârșit, lucrul cel mai de seamă: a vrut Domnul să arate deslușit ucenicilor Săi – și prin ei nouă tuturor – că prin El, cu El, toate sunt cu putință celui ce crede, pe când fără El toată lucrarea și strădania omenească rămâne deșartă ca mrejele pescarilor care toată noaptea trudiseră și nu prinseseră nimic.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ed. Ileana, București, 2006