Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea.
La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de Apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?”
Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi! Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este El foarte milostiv.
Nu există nimic la întâmplare! Mai întâi de toate, sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în ființa mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”, și dacă acolo unde te găsești ai reușit să faci o unitate creștină, să ai o mulțumire sufletească, considerând că suntem oameni de conștiință, atunci nu poți să părăsești locul, și nu poți să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat.
Pentru că toți suntem nepregătiți, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.
Este, de asemenea, o greșeală, să fugi de propria suferință. Niciodată nu te poți elibera cu adevărat, decât atunci când lupți, când ești prezent pe cruce. Și s-o accepți cât se poate mai mult, mai desăvârșit, precum Mântuitorul a acceptat-o.
Bibliografie: Părintele Arsenie Papacioc – „Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 3”, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 8 – 9, pp. 29 – 30.