Monahiei Serghia
Îmi pare foarte rău că sunteţi bolnavă duhovniceşte. Oricât de mari ar fi bolile fiecărui om în parte şi ale omenirii întregi, ele sunt mărginite, pe când milostivirea şi iubirea lui Dumnezeu sunt nemărginite. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor. Tâlharul cel înţelept nu mai putea decât să arate prin limbă strigătul inimii:
Cele vrednice de faptele noastre primim; pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!
Şi ce răspuns a auzit? Vreun reproş, vreo pomenire a nelegiuirilor săvârşite? Avea mâinile şi picioarele pironite, nu mai putea să facă nimic bun, dar Iubirea primeşte suspinul inimii şi deschide porţile Edenului. Scriptura nu zice: Dumnezeu are iubire, ci: Dumnezeu ESTE Iubire. Pe cât este de nepătrunsă măreţia lui Dumnezeu, pe atât este de nepătrunsă şi smerirea Lui de Sine, Iubirea Lui, care L‑a pironit de Cruce. Nici un alt mijloc de mântuire a omenirii nu ar fi fost atât de convingător pentru inima omului căzut ca întruparea şi răstignirea. Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule!
Nu vă lăsaţi momită de insuflările şi gândurile vrăjmaşului, care vă spun că nu putem fi iertaţi, că suntem prea netrebnici şi aşa mai departe! De netrebnici suntem netrebnici, dar noi nici nu nădăjduim în „trebnicia” noastră, ci în milostivirea lui Dumnezeu. Domnul a venit ca să‑i mântuiască pe cei pierduţi, să‑i cheme pe păcătoşi la pocăinţă. Nu cei sănătoşi, ci cei bolnavi au făcut ca Doctorul să vină din cer.
din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014