Din aceasta înțelegem de ce Domnul se arată compătimitor față de noi. Ne cunoaște neputința („suntem țărână”).
Incapabili, oamenii slabi ajung adesea o piedică în viață. Îi încurcă pe cei activi, ocupați. Inapți pentru luptă, nefiind în stare să dea un sfat bun, ajung să fie disprețuiți deopotrivă de conducători dar și de gânduri, fiind considerați peste tot un balast.
Milostivirea lui Dumnezeu nu-i tratează cu dispreț; îi rabdă, îi binecuvintează, le-a pregătit și lor un loc. Apostolii credeau că copiii Îl încurcau pe Hristos și voiau să-i țină departe de El. Însă El le-a cerut să-i lase să vină, în inima Sa era loc și pentru cei slabi, de care nimeni nu are nevoie, dar cărora El le oferă ocrotire.
Suflete al meu, bucură-te! Nu te îndoi de Dumnezeul tău, nu te lăsa momit de vise de mărire și de alte scrânteli, ca și cum prin ele ai putea ajunge la un rezultat. Fii convins că există la Domnul un loc și pentru tine, oricine ai fi. Este gata să te primească, cu toată câte vei veni la El, chiar și cu metehnele tale. „În ce chip îi miluiește tatăl pe fii, așa cum i-a miluit Domnul pe cei ce se tem de El” (Psalmi 102, 13).
Prin ce ne cucerește un copil, făcându-ne să-l tratăm cu gingășie? Oare nu prin neputința lui? Văzându-i neputința, ne grăbim să-l ajutăm și o facem cu bucurie, avem grijă de el, suntem gata să-l veghem ziua și noaptea.
Un copil neajutorat își găsește loc în inima mamei, fiindcă inima ei vibrează la orice nevoie, percepe cel mai mic strigăt, se arată gata să-l poată apăra în brațele ei iubitoare. Și Domnul se arată compătimitor față de durerea celor ce-L iubesc, „ne cunoaște alcătuirea, își aduce aminte că țărână suntem”.
Bibliografie: „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”, pp. 383 – 384.