„Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5, 7)
Convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea a fost determinată de apariția ereziei arianismului, care îl avea părinte pe preotul Arie din Alexandria, care vorbea despre Fiul lui Dumnezeu că este zidire și creație și că a fost un timp în care El n-ar fi existat.
Luminătorul cel mai iubitor de Hristos și preaslăvitul Împărat Constantin cel Mare, începătorul vieții ortodoxe și prăvălitorul credinței celei întinate, auzind despre aceasta, a hotărât să adune pe toți episcopii din împărăție la Niceea, capitala Bitiniei, ca să cerceteze problema și să vădească credința cea adevărată.
Deci, sfinții și dumnezeieștii Părinți, 318 la număr, ca niște albini lucrătoare, plecând fiecare din biserica lui, ca dintr-o grădină înflorită, au ajuns la locul însemnat al Niceei, în anul 325. Este știut faptul că unii din aceștia se distingeau prin harismele apostolice, alții „purtau în trupul lor semnele Domnului Iisus” (Galateni 6,17). Astfel, Sfântul Iacov, conducătorul Bisericii nisivenilor, pe mulți i-a vindecat de boli și de asemenea ni se mărturisește că a înviat și morți.
Sfântul Pavel, episcopul Neocezareei și-a bătut joc de nebunia lui Liciniu, care i-a tăiat organele genitale. Sfântul Pafnutie Egipteanul, bărbat făcător de minuni, și mulți alții dintre sfinți aveau ochii scoși, alții mâinile tăiate, alții aveau mâinile și picioarele zdrobite, pentru că fusese legați cu vene groase de animale.
Potrivnicul bunătăților, văzând pe pământ acest cor ceresc al sfinților, nu i-a lăsat neispitiți de boldul său, și așa cum printre apostolii Domnului l-a rânduit pe Iuda trădătorul, la fel și în rândul acestora a adus alți lupi arabi înveșmântați în piei de oaie. Aceștia au fost: Menofant din Efes, Patrofil din Schitopole și Teona din Marmarica împreună cu alți câțiva ucenici de-ai lui Arie.
Înaltul Împărat Constantin, „cu privire plecată și umblet pașnic”, și-a arătat înaltul respect față de Sfinții Părinți, având un tron mai jos decât cele pe care ședeau episcopii.
Astfel, mulțimea Părinților a cercetat și clarificat credința ortodoxă, întărită de Duhul Făcător de viață, Care sălășluia înăuntrul lor. Și punându-l la zid pe ereticul Arie, atacându-l cu argumente din Vechiul și Noul Testament, despre faptul că Iisus este de aceeași ființă cu Tatăl, l-au despărțit de credința cea sănătoasă și de Sfânta Biserică și l-au supus anatemei, împreună cu lucrările lui scrise și predicile lui. Părinții au alcătuit împreună adevăratul Simbol de credință, desființând prin fiecare articol cugetarea eretică pe măsură.
De asemenea, ei au hotărât împreună cu împăratul și prăznuirea împreună a Sărbătorii Învierii Domnului de tot neamul creștinesc, care atunci era săvârșită de fiecare într-o zi diferită. La fel s-au dat și anumite canoane dumnezeiești pentru anumite probleme bisericești, care împreună cu cele anterioare au format Tomos-ul Ortodoxiei, care a fost pecetluit la sfârșit cu semnăturile fiecăruia dintre participanții la Sinod.
După expunerea și citirea în public a Tomos-ului, a avut loc o minune vrednică de pomenit, spre lauda celor care credeau și spre rușinea celor care cugetau împotrivă. Adică, doi dintre sfinții episcopi, Hrisantie și Musonie, care nu semnaseră încă Tomos-ul, din pronie dumnezeiască s-au întâmplat să plece din viața aceasta. Deci, purtătorii de Dumnezeu Părinți, după ce au venit la locul unde s-au așezat moaștele, ca și cum s-ar fi aflat împreună cu ei și le-ar fi fost ascultate cuvintele lor, au zis: „O, părinților și fraților”, „lupta cea bună v-ați luptat” împreună cu noi, „călătoria ați săvârșit, credința ați păzit” (II Timotei 4,7). „Deci dacă socotiți că sunt plăcute lui Dumnezeu acestea ce s-au scris în Tomos – și mai ales acum când aveți cugetarea cea mai curată a lucrurilor – ce vă împiedică să semnați și voi, conform legilor, împreună cu noi?” După ce au spus acestea, Sfinții Părinți și-au așezat Tomos-ul pecetluit lângă moaștele sfinților, și s-au dăruit în acea noapte privegherii și rugăciunii. Venind a doua zi înaintea sicrielor, în timp ce pecețile erau neatinse, au despăturit Sfântul Tomos și au găsit înăuntru și semnăturile celor doi sfinți episcopi. Și așa cum mărturisesc toți, fără ezitare, chiar și cei de altă credință care se găseau la adunarea aceea a Sfinților Părinți, au consimțit deoființimea Treimii.
După aceasta, Sfinții Părinți, ca niște râuri strălucitoare, plecând din izvorul Niceei, s-au răspândit plecând fiecare la turma sa și ducând acolo rodul acestei sfinte călătorii, simbolul de credință mântuitor al lumii.
Fiu şi Cuvânt al Lui Dumnezeu, Sinodul cel dintâi, de o Fiinţă cu Tatăl, cu adevărat Te-a propovăduit, Cel ce pentru noi ai pătimit, şi învăţătura lui Arie o ai surpat.