„Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul!
În pericopa Evanghelică de astăzi, Domnul dă Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte: Să nu se rușineze nimeni dintre cei care se hrănesc cu postirea, nici să-și schimbe aspectul feței cu expresia întunecată a durerii. Să venim la răsăritul Sfintei Cruci și să ne luminăm și fețele noastre nu se vor rușina – acesta este îndemnul Sfântului Gherman I, patriarhul Constantinopolului.
Crucea este grea pentru omul vechi încărcat cu patimi și pofte, dar nu este grea pentru omul duhovnicesc, deoarece „Crucea este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. I, 18). Să luăm drept exemplu cuvintele apostolului, „Mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în crucea Domnului” (I Cor. I, 18), pentru că Domnul nu caută ca noi să luăm crucea Lui, ci pe a noastră, Crucea lui este cea mai grea. El nu a fost răstignit pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre și de aceea crucea Lui este cea mai grea. Noi suntem răstigniți pentru păcatele noastre, pentru aceasta crucea noastră este mai ușoară.
Nouă, creştinilor, zice Sf. Luca al Crimeii, Domnul ne-a dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei. De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti.
Pe Cruce, Împăratul și Răscumpărătorul lumii este sfâşiat pentru păcatele noastre…. Această Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi ele. În cuvântarea sa la sărbătoarea Sfintei Cruci, Sf. Gherman ne aduce în față multele daruri cu care ne umple lemnul uscat al Crucii: Ne dăruiește viață în locul morții, ne îmbracă cu veșmânt luminos, ca să ne acopere goliciunea, izvorăște în locul blestemului vechi orice fel de binecuvântare în viața noastră, în locul osândirii de a ne întoarce în pamânt ne arată împreună viețuitori cu cetele cerești, și în final stinge văpaia focului patimilor pe care a aprins-o înauntrul nostru mâncarea din pomul cel verde. Crucea, zice același sfânt părinte, este simbolul smereniei și al evlaviei după Dumnezeu, patul împărătesc în care S-a odihnit Împaratul Slavei și Și-a plecat de bunăvoie capul, ca să doarmă de bunavoie somnul dătător de viață. Prin urmare, crucea este dovada de bărbăție și laudă, nu de rușine, pentru că a se jertfi cineva pe sine de dragul robilor săi și a disprețui moartea pentru mântuirea unora, este de cea mai mare laudă. Acest sens îl are și cuvântul pomenit de Sf. Scriptură, „jertfa bărbătească”, care se aduce de dragul nostru.
Foarte frumos laudă Pr. Dumitru Stăniloae Sfânta Cruce, zicând că este ușa Împărăției Cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruință asupra morții spirituale, biruință a iubirii. Avem adeseori o reprezentare parțială despre Cruce și despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacții. Există însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranță însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ținem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, pofta de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, îl voi ajuta și voi rămâne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuși greutăți, persecuții, șomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce.
Inima celuilalt poate fi mișcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înțelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur și simplu.
Să nu le predicăm doar oamenilor să-și ia Crucea, ci să o luăm noi înșine ajutându-i pe ceilalți. „Voi ajunge astfel la convingerea că această Cruce nu este o suferință pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferință pentru el mă bucură, mă odihnește”, cum spune un monah de la Sfântul Munte Athos.
Frați creștini,
Ce înseamnă, să-ți iei crucea?! A-ți lua crucea înseamnă să facem Voia lui Hristos, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele și din slujirea păcatului. Prin această răstignire, omul vechi, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemănarea și nemurirea Lui, se înalță la viață. Iar apostolul ne și lămurește de ce: “Pentru a nu mai fi robi ai păcatului”. Luându-ne crucea, zice Sfântul Iustin Popovici, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Astfel, prin păcat, prin urmarea păcatului, ia chip înăuntrul nostru un alt eu, un alt suflet, un alt sine, acel sine de care Domnul cere să ne lepădăm: „Căci nu fac binele pe care voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 6,19).
Iată, Evanghelia de azi ne descoperă modul pentru a realiza în viaţa noatră binele pe care-l dorim. Acesta este lepădarea de tine însuţi, de păcatul tău, de acest suflet păcătos care s-a creat, s-a zidit, a luat chip înăuntrul tău. Prin post, în realitate îndepărtăm păcatoşenia care este înăuntrul nostru. Înlocuim treptat sinele nostru cu Hristos, până când ajungem la desăvârşirea la care a ajuns apostolul Pavel, care zice: „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). Iată ce înseamnă „să se lepede de sine însuşi”: înseamnă să izgonim toate dorinţele noastre (rele), tot ce este omenesc, tot ce induce la păcat, şi să le înlocuim cu Hristos. Să se schimbe, toate să devină și în toate să fie Hristos. Suflet cu chip dumnezeiesc! –Unde este oare? –La Hristos. Hristos S-a făcut om ca să ne spună: -Iată, aşa trebuie să fie omul.
Să fim cu luare aminte că postul nu este altceva decât a înlocui sinele nostru cu Hristos, cu Dumnezeul nostru. Prin orice virtute, omul trebuie să înlocuiască sinele său cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru că „Dumnezeu este virtutea”, după cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Vorbind undeva despre semnificația Crucii, Părintele Ilie Cleopa spunea: Crucea lui Hristos înseamnă iubire; mai profund, descoperă iubirea dumnezeiască față de noi. E o adâncă legătură între iubirea dumnezeiască și cruce. Aici în extrema umilire și suferință a crucii s-a descoperit negrăita iubire și slavă a Fiului lui Dumnezeu devenit Om.
Să privim acum spre Sfânta Cruce, în faţa căreia ne-am închinat cu toţii astăzi, şi să nu uităm că Acela care a pătimit moarte pe cruce, a rostit cuvintele din Sfânta Evanghelie de astăzi : „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul ?” (Marcu VIII, 36).
Așadar, cine va voi să-și păstreze viața și să nu și-o jertfească pentru Hristos, acela și-o va pierde. Cine va căuta să-și scape sufletul, în sensul de a nu aborda viața ca luptă și ca jertfă, acela și-l va pierde, pentru că inutilă se va dovedi o astfel de viață în fața veșniciei.
Sfânta Cruce trebuie să o purtăm cu noi în orice timp, în orice ceas și în orice loc, este bine să purtăm o cruciuliță la gât, dar nu scoasă pe dinafară ca semn de fală. Ea nu trebuie să lipsească din casele noastre și orice lucru începem sau terminăm este bine să fie însoțit de semnul Sfintei Cruci și cel mai important lucru este să facem semnul Sfintei Cruci corect.
Viața aceasta, dacă voim să fim creștini și, mai ales, dacă voim să dobândim Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să o abordăm ca pe o cruce, ca pe o luptă și ca pe o jertfă. Fericirea sau nefericirea noastră – vrem sau nu vrem – începe încă de aici. Iar ceea ce se întâmplă în viața de dincolo nu este decât o continuare firească a luptei sau a refuzului nostru de a pune cuvintele și poruncile Mântuitorului Hristos în practica vieții noastre. De aceea, să ne binecuvânteze Mântuitorul Hristos, Cel ce S-a jertfit pentru noi pe cruce, cu această înțelepciune și înțelegere a crucii, ca să ne asumăm viața aceasta ca pe o luptă și o jertfă în slujba Lui, așa încât să putem și noi să gustăm Împărăția Lui încă de aici de pe pământ, dar mai cu seamă dincolo, în Împărăția Cerurilor, pentru vecii vecilor, Amin.