Ce privelişte înduioşătoare ne înfăţişează întâmpinarea Domnului! Simeon, la adânci bătrâneţi, ţinându-L în braţe pe Pruncul Dumnezeu; de o parte şi de alta a lui dreptul Iosif şi Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare; nu departe, Ana Prorociţa, postitoare şi rugătoare în vârstă de optzeci şi patru de ani. Ochii tuturor sunt aţintiţi spre Mântuitorul. în El se topesc prin luarea-aminte şi din El beau desfătare duhovnicească, ce le hrăneşte sufletele. Puteţi judeca singuri cât de mare era fericirea acestor suflete!
Dar şi noi, fraţilor, suntem chemaţi cu toţii nu doar să ne închipuim în gând fericirea asta, ci şi să gustăm din ea cu lucrul, pentru că toţi suntem chemaţi să îl avem şi să îl purtăm pe Domnul în noi înşine şi să ne topim în El din toate puterile duhului nostru. Şi iată că atunci când vom atinge starea aceasta nici fericirea noastră nu va fi mai prejos decât fericirea celor ce au luat parte la întâmpinarea Domnului. Aceia erau fericiţi văzând, iar noi vom fi fericiţi nu văzând, ci crezând. Luaţi aminte, şi eu vă voi arăta pe scurt cum să ajungeţi la aceasta. Iată ce să faceţi.
1. în primul rând, pocăiţi-vă. Aduceţi-vă aminte că în viaţa duhovnicească nimic nu se poate face fără pocăinţă. Orice ar căuta cineva, început a toate să fie pocăinţa. Fără temelie nu se poate construi casa si fără desţelenirea câmpului nu se poate nici semăna, nici sădi pe el: nici în căutările noastre duhovniceşti nu se poate întreprinde nimic fară pocăinţă – orice am face fără ea este în zadar. Aşadar mai întâi de toate pocăiţi-vă, adică plângeţi tot răul pe care l-aţi făcut şi luaţi hotărârea de a face de acum înainte numai ceea ce place lui Dumnezeu. Asta va fi acelaşi lucru cu întoarcerea privirilor şi a întregului trup pe calea spre întâmpinarea Domnului şi primul pas pe această cale.
După aceea, păzind mereu neschimbat simţământul pocăinţei, rânduiţi-vă un asemenea fel de viaţă şi de purtare, încât la orice pas sau la orice mişcare să II aveţi dinainte întipărit în luarea voastră aminte pe Domnul şi Mântuitorul nostru. O asemenea rânduială se va forma de la sine în voi dacă: a) tot ce faceţi veti face întru slava Domnului si Mântuitorului, dacă veti face pentru Hristos. Aici se au în vedere nu numai lucrurile mari, ci şi orice lucrare îndeobşte. Pentru că privitul şi auzitul, tăcerea şi vorbirea, mâncatul şi băutul, şezutul şi umblatul, osteneala şi odihna şi, îndeobşte, totul poate fi închinat Domnului si sfintit cu numele Lui atotsfânt.
Dat fiind că nu există clipă în care să nu facem ceva, rânduindu-vă astfel în lucrurile voastre încât Il veţi întâmpina în fiecare clipă pe Domnul, întorcând spre slava Lui toate puterile voastre. Să împliniţi aceasta şi să primiţi de aici roadă veţi putea cu atât mai lesne, dacă: în rânduiala treburilor voastre de zi cu zi veţi băga pravile de rugăciune la biserică şi acasă, şi dacă, îndeobşte, vă veţi pune legea de a fi împlinitori cu de-amănuntul ai tuturor rânduielilor Sfintei Biserici până la cea mai mică iotă, fară filosofari deşarte şi tâlcuiri strâmbe, întru simplitatea inimii.
Cuprinsul oricărei rugăciuni este Domnul şi întoarcerea noastră către Dânsul: aşadar, săvârşindu-o sau luând parte la ea, II veţi întâmpina pe Domnul în împreună-simţirile şi desfătările inimii voastre. Dacă după aceea: c) răstimpurile de vreme rămase le veţi umple cu citirea Scripturilor despre Domnul, sau cu ascultarea celor ce se vorbesc despre EI, sau cu cugetarea proprie la El şi la marea lucrarea a mântuirii, pe care El a săvârşit-o pe pământ, veţi vedea singuri că nici înlăuntrul vostru, nici în afară nu va rămâne nimic care să nu vă aducă aminte de Domnul, care să nu îl zugrăvească luării voastre aminte, care să nu aducă duhul vostru spre întâmpinarea Lui.
Nu trebuie, totuşi, să uităm că toate aceste osteneli şi îndeletniciri sunt numai pregătitoare. Nu trebuie să rămânem numai la ele, ci trebuie să năzuim mai departe. Din hrana pe care o mâncăm în formă brută organismul extrage elementele vitale subtile: şi din aceste îndeletniciri, săvârşite în chip văzut, trebuie să se formeze în duh dispoziţii sau năzuinţe spre Domnul foarte subtile, şi anume: sub osteneala închinării tuturor lucrurilor Domnului trebuie să domnească năzuinţa tuturor dorinţelor sufletului nostru numai si numai spre Domnul; sub împlinirea tuturor rugăciunilor ori sub participarea la slujbe trebuie să se alcătuiască în inimă împreună-simţirea doar către Domnul şi către ceea ce e Domnesc; sub citirea şi ascultarea Scripturilor despre Domnul trebuie să se afle la temelie năzuinţa cea de bunăvoie cu care mintea noastră ia aminte numai la Domnul.
Ostenelile cu pricina sunt ca lucrarea ţarinii, pe când aceste năzuinţe sunt ceea ce răsare din semănătură; acelea sunt tulpina şi ramurile, pe când acestea sunt floarea şi roadele. Când apar în noi aceste dispoziţii, aceste aşezări sufleteşti, asta va însemna că duhul nostru a ieşit în întâmpinarea Domnului cu toată conştiinţa şi cu toată aşezarea sa. Şi întrucât Domnul este pretutindeni şi El însuşi caută să Se întâmpine cu duhul nostru, reiese că întâmpinarea dintre ei se va aranja atunci de la sine. Din acea clipă duhul nostru va începe să guste din fericirea Dreptului Simeon, adică va începe să-L poarte pe Domnul în braţele puterilor şi năzuinţelor sale. Aceasta este ceea ce se numeşte gustarea Domnului, odihna în El, starea cu mintea înaintea lui Dumnezeu, umblarea înaintea Domnului, rugăciunea neîncetată -obiectul ostenelilor, dorinţelor şi căutărilor tuturor Sfinţilor lui Dumnezeu.
Vă doresc să vă învredniciţi de bunul acesta tuturor celor ce prăznuiţi acum întâmpinarea Domnului. Dacă cineva, plângându-se, ar zice: „Este de dorit rodul, dar osteneala de a-1 căpăta este prea grea”, aceluia i se poate răspunde aşa: „Bine; avem şi un mijloc mai uşor sau cu o alcătuire mai simplă”. Iată care este acesta: pocăieşte-te! După aceea, râvnind să împlineşti orice poruncă dumnezeiască, umblă neabătut înaintea Domnului, năzuind spre El cu toată luarea-aminte a minţii tale, cu toate simţămintele inimii, cu toate dorinţele voii tale. Odată ce te-ai aşezat lăuntric în felul acesta, degrab îl vei întâmpina pe Domnul. El va intra în tine şi Se va odihni în tine ca în braţele Dreptului Simeon. Să mai uşurezi şi cu altceva osteneala de care este neapărată nevoie în căutarea întâmpinării Domnului, nu se poate. Rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă are multă putere să ajute în osteneala aceasta – dar nu în sine, ci cu condiţia năzuinţei spre Domnul a tuturor puterilor duhului nostru! Aşadar fiţi treji, privegheaţi! (I Petr. 5, 8). Cele de Sus căutaţi… viaţa voastră să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Colos. 3, 1, 3). Atunci, după ce vă veţi fi făcut un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17), îl veţi vedea şi îmbrăţişa pe Acest Domn, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (In 16, 22) nici în veacul acesta, nici în cel care va să fie. Amin!
(sursa Predici – Sf.Teofan Zavoratul)