Trebuie să ne rugăm, în tot momentul, ca și când mâine plecăm din lumea aceasta și tot așa trebuie să lucrăm, ca și când trăim o veșnicie.
Dacă vă rugați numai când vă aflați în genunchi, nu mergeți departe; dacă nu iertați din inimă greșiților voștri, rugăciunea voastră nu se ridică decât până la tavanul camerei. Acolo se oprește. Rugăciunea voastră trebuie să fie neîncetată și în biserică și în chilie, pe drumuri și la orice muncă faceți.
Rugați-vă pentru fiecare om aflat în nevoie sau în necaz și în fața oricărei ispite ce vă amenință sufletul. Rugați-vă Domnului, mulțumindu-I pentru darurile Sale, pentru bucuriile duhovnicești ce vă sunt hărăzite. Coborâți în sufletul vostru, în lumina iubirii dumnezeiești. Coborând în sufletul vostru, prin rugăciune, îl veți întâlni pe Hristos.
Prin rugăciune va crește în voi acel pom de care vorbește Sfânta Evanghelie „în care vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui” (Matei 13, 32).
Pr. Dometie Manolache, Cf. Maica Ierusalima, Stareța Mănăstirii Râmeț, Mănăstirea Râmeț, 2000.