Ajută-ne, Doamne, căci am sărăcit foarte, ca degrabă să ne învrednicim de bunătățile Tale

Aici, în biserică, omul descoperă adevărata noblețe a sufletului său, prețul și scopul vieții, menirea lui; aici i se dezmeticește sufletul din năuceala deșertăciunilor și patimilor vieții; aici își descoperă destinul vremelnic și veșnic; aici își cunoaște amara și adânca sa cădere și stricăciune prin păcat; aici i se descoperă Mântuitorul și mântuirea noastră, mai cu seamă în sfintele și de-viață-făcătoarele Sale Taine; aici i se face cunoscută adevărata sa relație cu Dumnezeu, cu semenii, cu familia, cu societatea în care trăiește. Biserica este cerul pe pământ, locul celei mai strânse uniri cu Dumnezeirea; școală cerească, ce îl învață viețuirea cerească, comportamentul ceresc; este pridvorul cerului; locul rugăciunii, mulțumirii și doxologiei obștești înălțate lui Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, creatorul și păstrătorul a toate, locul unirii cu Sfinții Îngeri. Ce ar putea fi mai de onoare decât biserica? Nimic. În dumnezeieștile slujbe sunt înfățișate ca într-o schiță sinoptică destinele neamului omenesc, de la început și până la sfârșit; dumnezeieștile slujbe sunt alfa și omega destinelor lumii și omului.

Aici este școala pocăinței, a împăcării omului cu Dumnezeu; de aceea auzim aici atât de des strigătul de căință al păcătosului smerit: „Doamne, miluiește!” – fiindcă acesta este strigătul celui ce se căiește; „Dă, Doamne!” este glasul celui sărăcit de păcat. Ajută-ne, Doamne, căci am sărăcit foarte, ca degrabă să ne învrednicim de bunătățile Tale.

Ioan din Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică și cultul divin ortodox, Ed. Deisis, Sibiu, 2002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *