Ajută-ne, Doamne, căci am sărăcit foarte, ca degrabă să ne învrednicim de bunătățile Tale

Aici, în biserică, omul descoperă adevărata noblețe a sufletului său, prețul și scopul vieții, menirea lui; aici i se dezmeticește sufletul din năuceala deșertăciunilor și patimilor vieții; aici își descoperă destinul vremelnic și veșnic; aici își cunoaște amara și adânca sa cădere și stricăciune prin păcat; aici i se descoperă Mântuitorul și mântuirea noastră, mai cu seamă în sfintele și de-viață-făcătoarele Sale Taine; aici i se face cunoscută adevărata sa relație cu Dumnezeu, cu semenii, cu familia, cu societatea în care trăiește. Biserica este cerul pe pământ, locul celei mai strânse uniri cu Dumnezeirea; școală cerească, ce îl învață viețuirea cerească, comportamentul ceresc; este pridvorul cerului; locul rugăciunii, mulțumirii și doxologiei obștești înălțate lui Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, creatorul și păstrătorul a toate, locul unirii cu Sfinții Îngeri. Ce ar putea fi mai de onoare decât biserica? Nimic. În dumnezeieștile slujbe sunt înfățișate ca într-o schiță sinoptică destinele neamului omenesc, de la început și până la sfârșit; dumnezeieștile slujbe sunt alfa și omega destinelor lumii și omului.

Aici este școala pocăinței, a împăcării omului cu Dumnezeu; de aceea auzim aici atât de des strigătul de căință al păcătosului smerit: „Doamne, miluiește!” – fiindcă acesta este strigătul celui ce se căiește; „Dă, Doamne!” este glasul celui sărăcit de păcat. Ajută-ne, Doamne, căci am sărăcit foarte, ca degrabă să ne învrednicim de bunătățile Tale.

Ioan din Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică și cultul divin ortodox, Ed. Deisis, Sibiu, 2002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.