Activități social-filantropice în Vicariatul Orhei

Grija și dragostea față de aproapele îmbracă diferite forme de implicare și jertfă din partea Bisericii și a slujitorilor ei, care dovedesc nu numai o slujire aproape continuă, ci și o dăruire exemplară.

Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, în Vicariatul Orhei au fost organizate și-și desfășoară activitatea mai multe școli duminicale. Educația și sensibilizarea copiilor în ceea ce priveşte păstrarea valorilor și tradiţiilor creştine, reprezintă unul din scopurile activității acestora. Copii care frecventează orele școlilor duminicale învață să conștientizeze că a fi creștin este o responsabilitate, învață ce înseamnă să jertfești, să dăruiești și să-l primești pe aproapele după adevărata lui valoare.

Totodată preoții din Vicariatul Orhei vin și în întâmpinarea nevoilor şi suferinţelor pe care le au credincioșii, încercând să ajungă cu un cuvânt incurajator și daruri pentru toți acei care au nevoie de o mângâiere, de un sfat, dar și de un ajutor material.

Preotul nu este al lui, nici al familiei lui, ci trebuie să se dăruiască total marii familii din biserică. (Pr. Constantin Sârbu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *