Sfântul Gheorghe purtătorul de biruință – Marele Mucenic al lui Hristos

Astăzi, 23 aprilie/6 mai, Sfânta Biserică îl proslăveşte pe Marele Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, martirizat în această zi (în anul 303) pentru mărturisirea lui Hristos şi a adevărului Lui. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine, martirizat de vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii Lui.

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru. În această perioadă praznicală plină de lumina Învierii cu toții ne bucurăm de Învierea Domnului alături de îngeri, de arhangheli, de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și de toți drepţii, pentru că „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice”, iar „Răsăritul răsăriturilor stăpâneşte întreg universul, strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”! Toată suflarea este chemată pentru a lua parte la bucuria trăirii și a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viață veșnică și credință dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că s-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.” (Canonul Învierii, Cântarea 1).

Alături de Învierea lui Hristos sărbătorim şi pomenirea marelui mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți și cinstiți sfinți ai Bisericii.

Sfântul Gheorghe s-a născut şi a pătimit pentru Hristos în perioada groaznicei persecuţii împotriva creștinilor, declanșată de groaznicul şi sângerosul împărat, Diocleţian. Patria natală a lui Gheorghe a fost Capadocia, o eparhie din Asia Mică, care a dat naştere la atâţia sfinţi şi mucenici. Tatăl lui, când Gheorghe era încă mic copil, a fost arestat, a mărturisit pe Hristos şi a fost martirizat. Gheorghe a fost un copil de mucenic. Mama lui văduvă, femeie evlavioasă, îl lua pe micul Gheorghe şi-l ducea deseori la mormântul tatălui său mucenic. Şi acolo, deasupra mormântului, îngenunchiaţi amândoi, se rugau lui Dumnezeu. Gheorghe, din frageda lui vârstă, ardea de sfântul dor de a urma exemplul tatălui său şi de a deveni şi el mucenic al lui Hristos. Când a crescut, a slujit în armată. Era un soldat strălucit, ascultător, plin de bărbăţie, fără teamă în lupte. Îşi iubea patria, îi izgonea pe barbarii care atacau şi ardeau casele şi junghiau copiii şi femeile. Sfântul Gheorghe a fost un apărător al celor neputincioşi. Pentru bărbăţia lui a avansat repede şi a ajuns la cele mai înalte funcţii din armată; a devenit general. „Sfântul Gheorghe, spune Mitropolitul Augustin de Kandiotis, mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi.”

Dar când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor şi toţi ofiţerii au fost obligaţi să declare că nu sunt creştini şi că cred în idoli, atunci Gheorghe nu a ezitat deloc să facă ceea ce se cuvenea. Nu s-a lepădat de Hristos ca ceilalţi, ci a declarat că este creştin şi că nicio putere din lume nu va putea să-i schimbe credinţa. Împăratul, când a auzit această declaraţie, s-a întristat mult, pentru că cel mai viteaz general al său era creştin. La început a încercat să-l convingă cu binele, i-a promis până şi cele mai mari onoruri şi funcţii. Dar Gheorghe a respins toate propunerile şi a rămas statornic şi neclintit. Atunci, a început mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice. La început l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. L-au pus apoi pe roată, care era o unealtă de schingiuire; prin cuiele ei ascuţite, roata făcea să se sfâşie carnea, să curgă sânge şi omul să moară, dar Hristos prin harul Său l-a ajutat pe mucenic şi acesta a învins toate durerile. Şi nu doar aceasta, ci a făcut şi minuni: a înviat din mormânt un mort. A ucis o fiară mare care mânca oameni, s-a dus în templul idolilor şi prin rugăciunea sa a făcut de s-au dărâmat toţi idolii şi a făcut pe demoni să strige şi să spună că unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe. Acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus că oricine crede în El va face minuni, va călca peste scorpii şi peste şerpi şi va birui toată puterea vrăjmaşului (Luca 10, 19). Prin puterea lui Hristos, Care a biruit păcatul şi moartea şi a înviat din morţi, Gheorghe a biruit pe vrăjmașii lui, dovedind astfel că Hristos este adevăratul Dumnezeu, iar miile de oameni, care au urmărit mucenicia şi minunile sfântului, au crezut şi s-au botezat în numele lui Hristos, printre care Împărăteasa Alexandra și vrăjitorul Atanasie. Viaţa, chinurile muceniceşti şi minunile sfinţilor nu pot să aibă o altă explicaţie decât una singură: că Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri.

De multe ori ne întrebăm de ce Dumnezeu nu îi pedepsește pe păcătoși, pe neprietenii credinței și ai Bisericii?

Dacă Dumnezeu ar fi pedepsit îndată fiecare păcat al omului, s-ar fi stârpit tot neamul omenesc, şi nu ar fi putut ajunge până în zilele noastre. Ca să vedem că aceasta este adevărat, aducem în acest sens mărturia Psalmistului David, care zice: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?” (Psalmul 129, 3). Pentru a înțelege cât mai bine aceste cuvinte, zice marele Ierarh Ioan Hrisostom, nu este nevoie să socotim păcatele fiecăruia, ci doar pe cele pe care fiecare, fără voia sa, le-a săvârşit, şi chiar dintru aceasta se va vedea că noi, încă de mult timp am fi fost nimiciţi, dacă am fi fost pedepsiţi pentru fiecare păcat: „De vrei să vezi un păcătos care a fost pedepsit, adu-ţi aminte de slăbănogul care zăcuse pe patul de boală 38 de ani. Cum că el căzuse în acea boală pentru păcatele sale, aflăm de la Hristos: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Când noi suntem pedepsiţi, atunci, precum s-a zis, plătim datoria propriilor noastre păcate. Dacă noi, însă, cu toate faptele noastre bune, primim nenorociri atunci Dumnezeu voieşte a ne încununa.”

În ultimele clipe ale vieţii sale pământeşti, rosteşte o mişcătoare rugăciune de laudă a lui Dumnezeu şi cere ca Cel atotputernic să ierte celor ce i-au făcut rău, iar cei ce vor chema numele său în ajutor să fie ajutaţi: „şi cei ce vor chema numele meu într-ajutor, dă-le lor cererea lor, că Tu eşti lăudat şi proslăvit în veci”. Pătruns de dragostea divină, el iartă şi cere îndurare pentru cei ce-l asupresc pe nedrept, şi atunci când este părăsit de puterea fizică şi se apropie de pragul morţii se roagă pentru pacea şi viaţa tuturor.

Iubiți credincioși,

nu ajunge să sărbătorim praznicul Sfântului Gheorghe. Trebuie să-l imităm şi noi pe acest „diamant al răbdării, aprins de dragostea pentru Hristos” în virtuţile pe care le-a avut şi mai ales în bărbăţia pe care a arătat-o de-a lungul întregii sale vieţi. După cum a omorât sfântul Gheorghe fiara, precum vedem în icoana sa, așa și noi trebuie să omorâm fiara cea mai rea care îneacă întreaga omenire şi ameninţă cu cea mai mare distrugere – ateismul, materialismul ateu. Să omorâm fiara noastră, adică să ne războim cu patimile şi răutăţile noastre.

Să fim devotaţi învăţăturii şi Învierii Mântuitorului Hristos, făcându-ne urmași vrednici ai Sfântului Gheorghe. Acest creştin, devotat crezului Bisericii, este o dovadă că Hristos care a înviat şi în zilele noastre trăieşte, biruieşte şi triumfă. Vă îndemnăm să păstrați această bucurie sfântă a Învierii Domnului, împreună cu marele Ierarh Ioan Gură-de-Aur, care spune minunat în cuvântul său catehetic de la Sărbătoarea Sărbătorilor: „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Amin.

Arhim. Siluan (Șalari)