Săptămâna Familiei în Protopopiatul Orhei

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, celebrată la 15 mai, și cu  binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, perioada 11 – 17 mai a.c., a fost declarată săptămâna Familiei Ortodoxe.

În acest sens, în cadrul Protopopiatului Orhei, în frunte cu Părintele Protopop Arhimandritul Siluan Șalari, au fost organizate mai multe activități la nivel de parohii, cât și în alte instituții din orașul Orhei, printre care mese rotunde la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor principale din localitate (preot, primar, polițist, asistent social, psiholog, profesori, bibliotecar, medicul de familie, etc) și enoriașii, având drept scop identificarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă familia contemporană şi soluţionarea acestora prin colaborare comună.

De asemenea preoții din cadrul Protopopiatului au susținut predici tematice în timpul slujbelor, sau după Sfânta Liturghie de duminică, au efectuat vizite la familiile social-vulnerabile, iar în unele parohii s-au organizat seri duhovnicești în care preotul paroh a susținut o prezentare despre „Rolul și însemnătatea familiei creștine în societate”, la sfârșitul cărora au urmat discuții cu enoriașii și brainstorming-uri.

Un rol aparte în cadrul acestor activități l-au avut tinerii, împreună cu care au fost organizate diverse întâlniri, discuții, dezbateri, etc, în timpul cărora slujitorii împreună cu specialiști din diverse domenii au dus un dialog activ, dezvoltând valorile familiei creștine, iar în școlile în care se predă disciplina Religia Ortodoxă profesorii au dedicat o oră specială acestei teme.