„Să nu aruncăm cu pietre în oameni”

Cine mustră înaintea celorlalţi pe cineva care a păcătuit sau vorbeşte cu patimă despre o oarecare persoană, unul ca acesta nu e mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celălalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El diferă de cel al juriştilor.

Biserica le priveşte pe toate cu îndelungă – răbdare şi caută să ajute pe fiecare, orice ar fi făcut, oricât de păcătos ar fi. Văd la unii creştini un mod ciudat de logică. E bună evlavia lor, e bună şi dispoziţia pentru bine, dar e nevoie şi de discernământ şi lărgime duhovnicească, ca să nu fie însoţită evlavia de îngustimea de minte şi de senilitate.

Totul este să avem o stare duhovnicească în care să acţionăm cu discernământ duhovnicesc, pentru că altfel rămânem la „litera legii”, iar „litera legii omoară”. Cel ce are smerenie nu face niciodată pe dascălul. Ascultă şi, atunci când i se cere părerea, vorbeşte cu smerenie, niciodată nu spune „eu”, ci „gândul îmi spune”, sau „Sfinţii Părinţi au spus”.

Adică vorbeşte ca un ucenic. Cel care crede că este destoinic să îndrepte pe alţii are mult egoism. (…) Lucrarea lui are înlăuntrul ei un egoism de care nu îşi dă seama, deoarece nu se cunoaşte pe sine, şi de aceea cade în extreme.

Cuviosul Paisie Aghioritul „Trezire duhovnicească”, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pp. 84-85