În Evanghelie de azi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat legiuitorului care L-a întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege, că toată Legea şi Proorocii se cuprind în dragostea de Dumnezeu şi cea de aproapele.
Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul arată că Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu. Iar marele Apostol Pavel, vasul alegerii, arătând că dragostea dumnezeiască este cea mai mare virtute, zice: Şi acum rămîn acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Mai întâi, să punem o întrebare: prin ce virtuţi cîştigă omul dragostea de Dumnezeu? Acest lucru îl arată Sfântul Diadoh al Foticeii, zicând: „Alta este dragostea sufletului şi alta este aceea ce vine în el de la Duhul Sfânt. Dragostea dintâi este moderată şi pusă în mişcare de voinţa noastră, atunci când vrem; de aceea este şi răpită uşor de duhurile cele necurate, cînd nu ţinem cu tărie la hotărîrea noastră.
Cealaltă, aşa de mult aprinde sufletul de dragostea către Dumnezeu, încât toate părţile lui se lipesc de dulceaţa cea negrăită şi infinită. Creştinul care a dobândit această preafericită şi nepreţuită virtute a dragostei de Dumnezeu, mai întâi are îndelungă răbdare, nu pizmuieşte, nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (I Corinteni 13, 4-7). Acestea şi altele de acest fel sânt semnele omului care s-a învrednicit a dobândi dragostea pentru Dumnezeu, după mărturia Sfintei Scripturi. În această privinţă zice; Sfântul Maxim Mărturisitorul despre cel ce are dragoste: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile încă necurăţite ale aproapelui”.
Dacă Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne arată că dragostea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10) şi ne învaţă să iubim pe aproapele ca pe noi înşine (Matei 5, 43-44), apoi acel ce pizmuieşte pe fratele şi se întristează de binele şi de sporirea lui şi se sileşte a defăima numele cel bun al fratelui său, îi întinde curse spre a-l vătăma, se va dovedi pe sine că este străin de dragostea lui Dumnezeu şi vinovat de osânda cea veşnică! Preabunul nostru Mântuitor ne-a zis: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (Matei 5, 44). Oare de ce ne-a poruncit El aceasta? Ca să ne elibereze de ură, de întristare, de mânie şi de ţinerea de minte a răului.
Apoi ca să ne învrednicească pe noi de cea mai mare avuţie care este dragostea desăvîrşită. Căci este cu neputinţă să o aibă pe aceasta, cel ce nu iubeşte pe toţi oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubeşte pe toţi oamenii la fel şi vrea ca toţi să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4). Să ne aducem aminte că mai întâi ne-a iubit cu desăvîrşită dragoste Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care pe Cruce fiind răstignit, S-a rugat Tatălui ceresc pentru iertarea celor ce Îl răstigniseră, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34). Această dumnezeiească dragoste a arătat-o şi marele prooroc Moise cînd poporul lui Israel a greşit înaintea lui Dumnezeu, închinându-se viţelului de aur. Căci voind Preadreptul Dumnezeu să piardă tot poporul, Moise a zis către Dumnezeu: Şi acum, de vrei să le ierţi lor păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris! (Ieşire 32, 32).
Aceeaşi dragoste dumnezeiască purta în sufletul său şi marele apostol al lui Hristos, Pavel, care răbdând atâtea bătăi şi prigoane de la iudei, le dorea mântuirea, încât voia să fie despărţit de Hristos, numai ei să fie mântuiţi, căci iată ce zice: Adevăr zic vouă în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt, că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii.
Să ne silim cu toată sârguinţa a lucra toate faptele bune şi, mai ales, să ne îndeletnicim cu sfânta rugăciune a inimii noastre, ca prin ea să putem câştiga dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Prin nemuritoarea dragoste să rămînem în El şi El în noi, şi aşa, cu mila şi cu harul Preasfintei Treimi, să fim şi noi într-o măsură oarecare purtători de Dumnezeu şi să ne mântuim sufletele noastre. Amin.