Predica Sfântului Iustin Popovici la Duminica a cincea după Cincizecime

De unde sunt oamenii nebuni în această lume, de unde vine nebunia în această lume? De la diavol. Cine vindecă de această straşnică nebunie? Numai Domnul Care a devenit om, Domnul Iisus Hristos. Iată Buna-Vestire de astăzi, iată Evanghelia de astăzi.

Aţi auzit ce s-a petrecut în ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizati, doi oameni în care intraseră diavoli, L-au întâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) Şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul? Diavolul este demenţa desăvârşită, nebunia desăvârşită, căci diavolul este luptător împotriva lui Dumnezeu. Se scoală împotriva lui Dumnezeu, se luptă cu Dumnezeu – iată, acesta este diavolul. Din Arhanghel devine diavol. Nu vreau Adevărul dumnezeiesc veşnic, vreau să fiu independent de Dumnezeu, independent de Adevărul său, independent de Dreptatea Sa, independent de Legile Sale! Iată, diavolul nu este nimic altceva decât în întregime nelegiuire, în întregime independenţă de Dumnezeu, şi aceasta înseamnă independenţă de Dreptate, independenţă de Adevărul dumnezeiesc, independenţă de Veşnicie, de toate bunătăţile dumnezeieşti. În diavol totul este contrar: ceea ce este cel mai de seamă în viaţă şi în lume – şi acesta este Dumnezeu -, ceea ce este cel mai important, el a proclamat ca cel mai puţin important. A proclamat Dreptatea dumnezeiască ca nedreptate şi Adevărul dumnezeiesc ca minciună; Bunătatea dumnezeiască a proclamat-o ca rău; a dat la o parte tot ceea ce este dumnezeiesc şi prin aceasta a devenit diavol. Vai, tot aşa şi noi, oamenii din această lume, mica făptură omenească, atunci când începem să respingem tot ceea este dumnezeiesc, ne umplem treptat de energii diavoleşti, treptat omul se transformă în demon.

Iată pilda din Sfânta Evanghelie.

Diavolul îi stăpânea în aşa măsură pe cei doi oameni, încât ei nu erau în stare să gândească drept şi firesc, normal, nici să simtă, nici să lucreze. Nimeni nu îndrăznea să treacă pe calea aceea (Matei 8,28), unde erau ei. Au trăit în morminte, înfricoşători, cumpliţi pentru toţi care îi întâlneau, plini de energii demonice. Frate, fiecare luptător împotriva lui Dumnezeu se află de fapt într-o călătorie către aceasta, către demenţă, către nebunie. Astfel, diavolul s-a făcut din Arhanghel demon. Cum a devenit din cel dintâi înger al lui Dumnezeu, diavol? Cu mândria s-a înălţat cel dintâi Arhanghel al lui Dumnezeu, purtătorul de lumină, ca să-l poată substitui pe Dumnezeu, ca să ocupe locul lui Dumnezeu (Isaia 14, 12-15); şi când aceste gânduri au împărăţit întru el, au stăpânit fiinţa sa, el s-a prăvălit din înălţimile Cereşti în adâncul iadului. Întru el totul s-a dat peste cap, totul! Şi el a devenit duh întunecat al răului, duhul negru al morţii, stăpânul iadului întunecat şi groaznic.

Dacă omul urmează aceeaşi cale, aceasta îl conduce la acea nebunie, la acea ieşire din minţi. Când în om, în sufletul său, dă buzna mândria, şi când ea începe să se manifeste în forţă, atunci se întâmplă ceva cumplit în sufletul omului mândru şi arogant, atunci el se desparte de Dumnezeu, stă împotriva lui Dumnezeu şi treptat înnebuneşte, treptat devine nebun. Se spune în Sfânta Evanghelie: Zicând că sunt înţelepţi, s-au făcut nebuni (Romani 1,22). Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni… Aceasta este important pentru toţi oamenii, pentru fiecare dintre noi. Prin faptul că ai început să te socoteşti înţelept în această lume, să nu-L recunoşti pe Dumnezeu, o, tu eşti deja nebun. Priveşte la tine, priveşte la sufletul tău – ce se întâmplă cu tine? Priveşte cum întunericul se strecoară întru tine, cum noaptea dă buzna întru tine. Şi tu începi să trăieşti o altă viaţă, nu vrei nimic dumnezeiesc, nu ai nevoie de Dumnezeu: „Pot şi fără Dumnezeu, am minte, am inimă, nu am nevoie de Hristos!” Dar ce vei face, omule, atunci când diavolul va intra întru tine?

Dumnezeu a venit în această lume, Dumnezeu S-a făcut om pentru că diavolul era în lume şi numai Dumnezeu este mai puternic decât el. Omul era rob diavolului. Atunci când Domnul Hristos a venit această lume – vedem din Evanghelia de astăzi -, împotriva Sa s-au ridicat toţi oamenii, s-au ridicat toţi nebunii, s-au ridicat toţi înfumuraţii, şi împreuna cu ei s-au ridicat şi toţi demonii. Aţi auzit astăzi cum au strigat diavolii din cei doi oameni la Domnul Hristos: De ce ai venit ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 29) De ce ai venit aici, ce cauţi pe pământ, ce cauţi printre oameni? Noi suntem stăpânii lor. Dar, neputincioşi înaintea Sa, tot ei Îl roagă pe Mântuitorul Hristos: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci (Matei 8, 31), trimite-ne în ei. Diavolilor, de unde atâta neputinţă în voi? Voi puteţi face minuni. Nimeni nu îndrăznea să treacă pe acea cale unde se aflau ei. Iar voi îl rugaţi pe Iisus din Nazaret. Şi Mântuitorul le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. (Matei 8, 32)

Fraţii mei, cât de cumplită este osândirea, această întâmplare pentru noi, oamenii. Ceea ce s-a întâmplat cu porcii, aceasta este pentru noi mica înfricoşătoare judecată. Iată, porcii nu au putut să suporte diavolii şi răutatea lor şi imediat s-au aruncat în mare, în apă, s-au înecat, n-au putut să îndure diavolii în ei. Dar oamenii? Oamenii prin toate păcatele, prin toate patimile, de fapt îl cuprind pe diavol în ei şi împrejurul lor. Cu cât este omul mai rău decât porcii! Insultă este pentru porc să-i spui că este om, dar nu este insultă pentru om să-i spui că este porc. Nu am mventat eu aceasta! Aceasta spune Evanghelia de astăzi! Porcii s-au arătat a fi mai presus decât oamenii, Căci nu au putut să suporte diavolii în ei, iar oamenii ani Şi ani trăiesc în mâini diavoleşti, petrec în fălcile diavoleşti şi se consideră fericiţi, consideră că acesta este raiul lor. Ce demenţă! Ce nebunie! Omul – omul este fără îndoială mult mai necurat decât orice porc.
Iată dovada. Cine a făcut să intre diavolul în această lume, cine a făcut să intre moartea în această lume? Omul! Omul, prin păcatele sale, căci intrând păcatul în această lume a făcut să intre moartea, a făcut să intre boala, a făcut să intre toată grozăvia şi a făcut să intre diavolul în această lume. Oare nu este omul mai rău decât porcii? Nu numai decât porcii, decât toate făpturile care vieţuiesc în această lume. Da, este îngrozitor să fii om fără Hristos, este îngrozitor să fii om în această lume fără Dumnezeu. Atunci omul devine de bunăvoie diavol. Există vreo nebunie mai mare decât aceasta?

Fiecare păcat, fraţii şi surorile mele, este o mică nebunie, fiecare patimă este o mică nebunie. Priveşte-te pe tine la mânie. Ce este mânia? Când te mânii, aceasta este o mică nebunie. Priveşte-te cum arăţi atunci. Şi ce să spunem despre invidie? O, invidia este o astfel de nebunie a sufletului… Da, invidia îl trădează şi pe Hristos Dumnezeu, căci se spune în Evanghelie că evreii L-au predat la moarte pe Domnul Hristos din invidie (Matei 27,18).

Zici: Evenimentul din Evanghelia care s-a citit astăzi, s-a petrecut cu două mii de ani în urmă. Aceasta s-a întâmplat atunci, ce legătură are cu noi- socoteşti că nu are. Are. Iată că aceleaşi evenimente evanghelice se petrec şi astăzi în Serbia. Pe pămant sârbesc astăzi se tămăduiesc demonizaţii, sej tămăduiesc oamenii nebuni. Iată Sfânta Mănăstire Ostrog. Câţi oameni se tămăduiesc şi astăzi, aşa Domnul i-a tămăduit pe cei din Evanghelie-aceeaşi putere pe care Domnul a lăsat-o Bisericii Sale şi aceeaşi putere iese din El şi astăzi şi-i tămăduieşte pe oameni de orice nebunie. Sârbule, să nu uiţi aceasta. Mergi la Sfântul Ostrog şi priveşte cu ochii tăi ce se întâmplă acolo. Mergi la Sfântul Prohor Pcinschi să vezi cum îi aduc pe nebunii demonizaţi şi după o săptămână de zile pleacă sănătoşi şi teferi. Mergi la Sfântul Ioanichie, din Devici (Kosovo), şi acolo vei vedea cum sunt aduşi oameni demonizaţi, şi ei, după o săptămână de zile, la moaştele Sfântului Ioanichie, sau pentru rugăciunile monahilor şi preoţilor, se tămăduiesc.

Omule, tie în fiecare zi şi în fiecare noapte Domnul îţi oferă împărăţia Cerurilor. Aceasta este patria ta veşnică. Ia aminte cum trăieşti, ia aminte pentru ce trăieşti pe pământ. Tu eşti o fiinţă nemuritoare. Dumnezeu te-a creat pentru nemurire. Pentru aceasta a venit El în această lume, pentru aceasta a dăruit Evanghelia Sa, pentru aceasta a întemeiat Biserica Sa şi ne-a dăruit în ea toate ntijloacele de a ne izbăvi de orice păcat, de orice foarte, de orice diavol. Da, El, Dumnezeu, a venit în ţeastă lume ca noi să ne izbăvim de toate acestea, ca să ne dăruiască Viaţa veşnică. Lui, numai Lui, Singurului Adevăratului Dumnezeu în toate lumile, cinstea şi slava şi din partea noastră, a celor mici şi nesemnaţi de pe pământul sârbesc. Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *