„Pace pe pământ, pace sus, în Cer…!” Spectacolul „E vremea colindelor” s-a desfășurat la Palatul de Cultură din m. Orhei

În seara zilei de 27 decembrie 2019 Palatul de Cultură din m. Orhei a găzduit Spectacolul „E vremea colindelor”, organizat de Consiliul Raional Orhei în parteneriat cu Vicariatul Orhei. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, d-lui Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, d-lui Pavel Verejanu, primar al municipiului Orhei, numeroși clerici și credincioși.

În debutul evenimentului, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un mesaj de binecuvântare, în care a evidențiat însemnătatea măritului praznic al Naşterii Domnului, totodată dorindu-le tuturor celor prezenți o sărbătoare cu bucurie sfântă, care să ne ajute să ne închinăm viețile Pruncului Sfânt care vine în lume ca s-o mântuiască.

A urmat mesajul d-lui Dinu Țurcanu, care a vorbit despre importanța desfășurării unor astfel de activități cultural-duhovnicești, dorindu-le tuturor organizatorilor și participanților la eveniment sărbători pline de lumină și dragoste alături de cei dragi.

Spectacolul a fost deschis de Corul Arhieresc al Mănăstirii Curchi care a bucurat publicul cu câteva colinde alese. Seara a continuat cu invitații speciali Surorile Osoianu și Irina Loghin, Corul preoțesc al vicariatului de Orhei  și numeroase colective artistice din localitățile raionului.

La final, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă, spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova, dna Irina Loghin a fost decorată de către PS Siluan, cu înalta distincție mitropolitană Ordinul Cuv. Parascheva de gr. II.

Legătura dintre credință şi tradițiile populare este una profundă, iar colindele sunt expresia populară a unității de credință și de neam a poporului nostru. Colindele s-au manifestat dintotdeauna ca o modalitate de cultivare populară a credinței în Întruparea Fiului lui Dumnezeu, propovăduită pe aceste plaiuri începând cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Prin datina colindatului se păstrează din neam în neam „floarea neuitării” şi „candela adevărului” – Naşterea lui Iisus Hristos. Să ne pregătim sufletele pentru întâmpinarea Nașterii Pruncului Iisus prin bucurie sfântă!

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *