Mănăstirea Curchi… o perlă albă-n inima de țară

Stejarii seculari își pleacă fruntea,
Îngenuchind în fața turlelor mărețe,
Din cupole lumina lin coboară,
Pecetluind cu har smerite fețe…

Străjeri, fiind la margine de Codru,
Au adunat istorii în mănunchi,
Și-au scris pe scoarța lor- letopisețe,
Și drumul plâns al mănăstirii Curchi.

Un schit de lemn, apoi, zidit din piatră,
O perlă albă-n inima de țară,
Rămas-a, colț de Rai cu glas de clopot,
Chiar de-a trecut prin seceră și pară…

Când au trimis buldozere păgâne,
Să treacă peste cruce și mormânt,
S-a împlinit și slova din Psaltire:
„Nemernic este omul pe pământ”…

Au smuls din clopot limba cea duioasă,
Să nu mai fie glas de rugăciune,
Și-au alungat călugării, smeriții,
De au plecat orfani departe-n lume.

Icoane, chipuri neobizantine,
Priveau dojenitor călăii lor,
Cănd le-aruncau ca piese inutile,
Ca nu mai știm nimic de soarta lor…

Iar sfinților rămași, pictați în ziduri,
Le-au sfredelit lumina din privire,
Și-au dat în fresca veche cu topoare,
Sălbatici fară minte și rușine…

Văzînd sfințenia ca nu vrea să se șteargă,
Au dat cu peria brutal pe fața lor,
Rășină dizolvată în benzină,
Funingine și var turnau cu spor…

Din zidurile astfel pângărite,
De cei ce n-or ajunge-n veșnicie,
Făcut-au un spital de boli mintale:
Narcologie și Psihiatrie…

Și când dansau frenetic în altare,
Și cei bolnavi, și cei cu mintea clara,
A mai iesit un adevar la suprafață-
Că mulți nebuni avem în astă țară…

ȘI ca să fie iadul mai aproape,
Au dat “pricaz”și-o morgă să răsară…
În loc de cea bisericuță mica,
Din cimitirul vechi de-odinioară…

Plângeau și pietrele în vale de Vaticiu,
De groaza crimei, devenită nebunie,
Și tresăreau stejari în miez de noapte,
De urlete și voci în agonie…

Așa a fost…dar bucură-te, frate,
Că nu le-ngaduie prea multe Dumnezeu!
Chiar dacă, drumu-i lung înspre dreptate,
Tot îl ajunge, chiar și pe ateu…

Ruinele au fost spre înalțare,
Și înviiat-au clopote de-argint,
În patru zări se-nalță în cântare,
Și leagă cerul sacru de pamânt!

Mi-au povestit stejarii încă multe,
Ce nu se șterg ușor din amintire…
Dar tu, om bun, sa vii, că-s iar deschise,
O poartă și un drum spre mănăstire…

04.12.2016

Mănăstirea Curchi…(de Diana Sava Daranuta)