Cuvânt rostit la Duminica a XII – a după Rusalii, de părintele SILUAN (Șalari), starețul mănăstirii Curchi

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Pericopa evanghelică de azi ne-a relatat cum un tânăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos pentru a pune o întrebare importantă: ce trebuie să facă pentru a avea viața veșnică? Pericopa evanghelică despre “Tânărul bogat” (Matei XIX, 16-26) reprezintă o lecţie de viaţă aplicată acestui tânăr de către Mântuitorul Hristos căruia îi arată că valoarea binelui este condiţionată de virtutea bunătăţii!

Această lecţie de viaţă se spijină pe axiomă creştină a neputinţei omului de a se mântui, fără ajutorul lui Dumnezeu: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Spunând că „nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu” (Mt. 19,), Mântuitorul Hristos arată că virtutea bunătăţii este rezultatul lucrării harului lui Dumnezeu în sufletul uman. Această concepţie creştină reiese dintr-o rugăciune a Cuviosului Ioan de la Valaam, în care acesta sintetizează colaborarea dintre om şi Dumnezeu pentru dobândirea virtuţilor creştine: „Fără ajutorul Tău, Doamne, nu putem, aşa păcătoşi cum suntem, nici să contemplăm natura, nici să dobândim o singură virtute. Ne-ai dat libertatea şi nu putem decât să dorim virtuţile; a le dobândi sau a le păstra depinde de ajutorul Tău”. Pericopa evanghelică despre “Tânărul bogat” este un elogiu pe care Mântuitorul Hristos îl aduce virtuţii, în general, şi virtuţii bunătăţii, în special. Noi ştim că bunătatea este una dintre virtuţile umane şi, totuşi, observăm cum Mântuitorul Hristos face o afirmaţie bizară: „nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu” (Mt. 19, ).

Cu alte cuvinte, El afirmă faptul că Dumnezeu este bun prin fire, nu prin virtute. Bunătatea lui Dumnezeu coincide cu fiinţa Sa şi este imuabilă şi neschimbabilă precum aceasta, în timp ce virtutea bunătăţii umane este doar o stare prin care poate trece omul. Astfel, vorbind despre virtuţi şi fiinţa lui Dumnezeu, Sf. Ioan Damaschinul spune: „La noi prudenţa, înţelepciunea şi sfatul vin şi se duc, pentru că sunt nişte stări ale sufletului. La Dumnezeu, însă, nu este aşa. La El nimic nu se produce şi dispare, căci El este neschimbat, imuabil şi nu trebuie să admitem accidente la El. La Dumnezeu binele coincide cu fiinţa”. Cu alte cuvinte, spune Sf. Ioan Damaschinul, „Dumnezeu, fiind bun prin firea sa dumnezeiască, este cauza atot binele”, inclusiv a virtuţii bunătăţii.

Pentru a înțelege ce îi lipsea tânărului bogat, care împlinise poruncile. Îi lipsea nu desăvârșirea, ci viața mistică. Pentru că viața mistică e drumul spre desăvârșire. Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este o asceză continuă, care trebuie să ne ducă la simțirea și la vederea lui Dumnezeu. Adică la viața mistică, duhovnicească. Poruncile Lui nu sunt doar exerciții de disciplinare ale trupului și ale sufletului, ci și unelte ale transfigurării întregii noastre ființe. Adică ele atrag slava lui Dumnezeu în noi, prezența Lui vie în noi, care ne schimbă în mod dumnezeiesc.

De aceea, frații mei fiți autentici în modul vostru de-a fi și de a vorbi! Nu imitați pe alții, ci lăsați conștiința voastră să se exprime. Pentru că Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi gânduri bune unora pentru alții. Numai noi să le ducem la bun sfârșit. Căci El ne îndeamnă să facem bine altora, să ajutăm, să sprijinim, să ne rugăm pentru confrații noștri. El ne îndeamnă să fim prezențe bucuroase și calde în mijlocul oamenilor. Așadar, în măsura în care auzim glasul Lui, care ne îndeamnă să facem binele, să trecem imediat la faptă! Să nu ne prefacem că nu-l auzim, ci să îl auzim cu inimă bună. Căci așa crește în noi bunătatea, curăția, simplitatea, evlavia: din ascultarea imediată a voii lui Dumnezeu, care ne îndeamnă să facem binele.

Vă doresc multă sănătate și liniște. Binecuvântarea Dumnezeului nostru să ne lumineze mereu spre lucrurile de folos ale Bisericii și ale lumii în care trăim. Amin!