Corul „Flacăra” a Sfintei Mănăstiri Curchi a fost premiat la Festivalul Internaţional de Muzică Bisericească de la Hajnowka, Polonia

În Catedrala „Sfânta Treime” din oraşul Hajnowka – Polonia s-a desfăşurat, în perioada 11-16 mai a.c., Festivalul Internaţional de Muzică Bisericească de la Hajnowka, ediţia a XXXIV-a. Republica Moldova a fost reprezentată la acest festival de Corul „Flacăra” a Sfintei Mănăstiri Curchi.

Corul Sfintei Mănăstiri Curchi, condus de către dirijorul Victor Bragari, a reprezentat ţara noastră la Festivalul Internaţional de Muzică Bisericească de la Hajnowka, unde a obţinut premiul I, la secţiunea coruri parohiale. De asemenea, dirijorul Victor Bragari a primit aprecierea specială a juriului, fiind onorat cu premiul special pentru cel mai bun dirijor.

Cele peste treizeci de coruri invitate din Rusia, Germania, Slovacia, Belarus, Lituania, Ucraina, România și Republica Moldova s-au prezentat la un înalt nivel de pregătire muzicală şi interpretare, ceea ce face din acest festival unul dintre cele mai importante din lume în ceea ce priveşte promovarea muzicii şi a culturii ortodoxe.

Juriul care a apreciat evoluţia formaţiilor corale a fost alcătuit din profesori de specialitate, muzicologi şi compozitori de renume de la universităţile din Minsk, Moscova, Kiev, Iaşi, Belgrad şi Varşovia.

Participarea la acest festival-concurs a membrilor corului „Flacăra”, a fost posibilă cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vladimir și purtarea de grijă a părintelui Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfinetei Mănăstri Curchi.

Implicare în activităţi cultural-misionare

Corul „Flacăra” a Sfintei Mănăstiri Curchi a fost înființat în anul 2003 pe lângă vatra monahală Curchi. În 2009, corul „Flacăra” a înregistrat primul său album de muzică bisericească „Lumină Lină” dedicat a 235 -a aniversare de la întemeierea Mănăstirii Curchi. În 2013 , membrii corului au susținut concerte în Padova ( Italia ). Corul „Flacara”, a câștigat, de asemenea două premii la festivalurile internaționale „Gavriil Muzicescu ( România ) în 2014 și Grodno ( Belarus ) în 2015 .

Dirijorul corului este maestrul Victor Bragari .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *