De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viața ne este aglomerată. Binele așteaptă ca un călător pentru care nu este loc nici la birou, nici în uzină, nici în stradă, nici în casa omului, nici – cu atât mai puțin – în locurile unde el se distrează. Binele nu are unde să-și plece capul. Cum să ne grăbim să-l practicăm, de vreme ce nu reușim nici să-l invităm pentru cinci minute, nu în odaie, dar nici în gând, în trăire sau în dorință. Niciodată! Și cum de binele nu înțelege această situație și încearcă să bată la ușa conștiinței și o chinuie câte puțin?!
Treburi și iar treburi, griji, nevoi, urgențe, conștiința importanței tuturor acestor lucruri… Bietul om! Dar unde este bunătatea ta, unde este chipul tău? Unde ești tu însuți, omule? Te ascunzi după roțile și șuruburile roților vieții care se rotesc continuu? Totuși îți voi spune: grăbește-te să faci binele, câtă vreme mai viețuiești în trup. Umblă în lumină, câtă vreme mai ești în trup. „Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina” (cf. Ioan 12, 35). Vine noaptea când nu vei mai putea practica binele, chiar dacă ți-ai și dori.
Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016