Tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi

„Sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi. Aşa şi tinerii, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

În perioada 21-28 iulie 2019 Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Curchi, în parteneriat cu Mișcarea Ecologistă din Moldova a organizat o tabăra pentru tineri din mai multe localităţi ale ţării.

Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, Egumen al Mănăstirii Curchi.

Scopul organizării acestei tabere este  de a oferi tinerilor un suport spiritual și moral atât de necesar pentru creșterea lor duhovnicească și supraviețuirea lor într-o lume din ce în ce mai agitată, stresantă, punând în valoare adevărata credință, dragoste și nădejde în Hristos.

Sub aspect duhovnicesc, copiii au avut posibilitatea de a participa la slujbe și de a se ruga împreună, au fost organizate discuții duhovnicesti, în cadrul cărora arhim. Iov a abordat diverse subiecte de interes pentru participanții la tabără.

În timpul acestei săptămâni tinerii au fost implicați în activități care încurajează spiritul de echipă, dezvoltă abilitățile de comunicare şi socializarea în grup. Totodată participanți la tabără au făcut cunoștință cu flora și fauna din această regiune, au participat la turul de recunoaștere a traseului Curchi-Donici, însoțiți de specialiștii ICAS, au participat la asamblarea machetei rezervației Orheiul Vechi.  De asemenea au avut posibilitatea de a vizita rezervația „Plaiul Fagului” și amenajarea traseului Curchi-Donici cu indicatoare.

Tinerii s-au bucurat de și de activități recreative, cu jocuri, rug de tabără, masă în comun pregătită cu forțele proprii.

” Ne străduim să-i ajutăm pe cei care participă la aceste tabere să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să descopere tezaurul bisericii ortodoxe, dar și frumusețea plaiului natal, de care trebuie să fie mândri și să le păstreze pentru generațiile viitoare. Îi învățăm să se bucure în duh creștin de darurile primite de la Dumnezeu și să mulțumească pentru ele; să-și înmulțească talanții, alegând din viața aceasta tot ce este bun și de folos spre mântuire”, – ne-a mărturisit părintele Iov.

Nădăjduim, ca aceste zile de tabără petrecute în tihna mănăstirii Curchi, în inima bătrânilor codri, să rămână în amintirea tinerilor ca momente pe care le vor rememora cu emoţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *