Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei prăznuit prin slujbă arhierească în parohia din s. Vatici, r. Orhei

„De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare.” (Condacul Sfântului)

Sâmbătă, 25 decembrie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei,  Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir Sfânta Liturghie în parohia din satul Vatici, raionul Orhei. În dimineața zilei, PS Episcop Siluan a fost întâmpinat de către Ieromonahul Spiridon (Pahom), slujitorul Bisericii.

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, și a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului al IV-lea. În tinerețe, Sf. Spiridon a fost păstor de oi. A avut o soție, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior și păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Maximian în anul 295 d.Hr., sfântul Spiridon a fost arestat și exilat. În anul 325, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a uimit pe mulți cu simplitatea cu care a explicat credința ortodoxă.

O sinteză a vieţii pline de sfinţenie a Sfântului Ierarh o face troparul: „Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri”.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum, după care Ierarhul Orheiului a adresat un cuvânt de învățătură în care a evidențiat exemplul de trăire evanghelică a Sfântului Ierarh Spiridon. „Sfântul Spiridon, prin întreaga viața lui, care a fost una în slujba omului și a lui Dumnezeu, reprezintă un model trăire în simplitate, bunătate și milostivire. Esye un părinte grabnic ajutător pentru noi toți și pentru Biserica noastră dreptmăritoare. Îl rugăm să ne rămână mijlocitor către Sfânta Treime, pe care a iubit-o, a cinstit-o și a mărturisit-o. „

Totodată, PS Siluan i-a felicitat pe toți credincioşii care poartă numele Sfântului Spiridon, le-a urat ani mulţi şi buni, mult spor duhovnicesc şi bucurii sfinte, îndemnându-i pe cei prezenți să rămână în ăpst și rugăciune pentru a întâmpina Naşterea Domnului cu inimile deschise şi sufletele pline de lumină.

În  încheiere, Ieromonah Spiridon (Pahom) a mulțumit Preasfinției Sale pentru pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria rugăciunii dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile părintești primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *