Dumnezeu nu zavistuiește. Dumnezeu nu este iubitor de sine și nu este iubitor de cinstire. El Însuși smerit și răbdător caută pe fiecare om în toate căile sale, drept pentru care oricine poate într-o măsură mai mică sau mai mare a cunoaște pe Dumnezeu, nu numai în Biserică, ci și în afara ei, cu toate că desăvârșita cunoaștere a lui Dumnezeu fără Hristos sau în afara lui Hristos este cu neputință (Mt. 11: 27).
În afara lui Hristos nici o experiență duhovnicească (mistică) nu dă omului să cunoască Dumnezeiasca Ființă ca fiind Una, neajunsă, absoluta Obiectivitate în Trei Subiecte, neajunse, absolute – cu alte cuvinte, ca Treime de-o-fiiere și nedespărțită. În Hristos însă această descoperire, această cunoaștere se face lumina vecinicei vieți ce se revarsă asupra tuturor manifestărilor ființării omenești.
În scrierile Starețului Siluan se poate vedea limpede că el trăia fără nici o contradicție Un Dumnezeu în Trei Persoane. În rugăciunile sale folosește unul și același nume – Tată, Domn, Stăpân, Împărat, Ziditor, Mântuitor ș.a. – fie aparte, pentru fiecare Persoană a Sfintei Treimi, fie pentru Unimea celor Trei Persoane.
Potrivit mărturiei neclătite a Starețului, Dumnezeirea lui Iisus Hristos se cunoaște în Duhul Sfânt. Cel ce a cunoscut astfel Dumnezeirea lui Hristos prin cercare duhovnicească zărește în El contopita unime a celor două firi și a celor două voiri. Tot așa, în Duhul Sfânt, prin cercare duhovicească se cunoaște firea nezidită a Dumnezeieștii lumini și celelalte dogme ale credinței noastre. Însă aci neapărat trebuie spus că acea conștiință dogmatică ce vine prin cercarea harului se deosebește calitativ de conștiința dogmatică – asemănătoare ei în cele din afară – care este urmarea fie a «credinței din auz», fie a învățăturii academice, fie a unei convingeri filosofice, fiind o reprezentare mentală abstractă.
«Una este a crede în Dumnezeu, și alta a cunoaște pe Dumnezeu», zice Starețul.
Reprezentările mentale abstracte pot corespunde cu adevărul vieții, dar și în acest caz, străine fiind unei adevărate cercetări a harului, ele nu sunt acea cunoaștere de Dumnezeu care, în esența sa, este viața vecinică (Io. 17: 3). Totuși și ele sunt prețioase, căci în orice clipă pot sluji omului în planul adevăratei vieți duhovnicești.
***
“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009