Întreaga perioadă a Postului Biserica a stat cu fața spre altar și catapeteasma trasă asemenea lui Adam ce striga: Unde ești Lumina sufletului meu! Zilelea acestea am fost martori ruperii de sus în jos a catapetesmei, iar în noaptea Învierii mulți (sau poate puțini) alearga la mormântul lui Hristos, gol, plin de slava Domnului.
Acestei slave s-a împărtășit și mulțimea de credincioși ce s-au adunat în catedrala mănăstirii care s-a arătat a fi neîncăpătoare. „Învierea Ta Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim” – au cântat toți într-un glas. Un glas al cărui ecou trece barierele timpului și alăturându-se tresăltării întregului Adam, umple Universul, redându-i frumusețea și armonia de altădată.
Spre finalul Sfintei Liturghii majoritatea s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Și anume asta, contrar superstițiilor, poate să umple de sens nevoința și alergarea noastră duhovnicească.
Slujba Pascală a fost transmisă în direct de postul de televiziune Digi24 care a oferit posibilitatea celor aflați departe de hotarele țării să se împărtășească de bucuria Învierii.