Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Curchi

 „Vrând Tu, Doamne, să intri în sfânta cetate, stâlpări de copaci mulţimile purtau, lăudându-Te pe Tine, Stăpânul tuturor; şi, văzându-Te şezând pe mânz, Te priveau ca şi cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceea strigau aşa: Osaná, Celui dintru înălţime! Binecuvântat eşti Cel ce ai venit şi iarăşi vii întru numele Domnului. „

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Mântuitorul Hristos intră în Ierusalim. Dincolo de părerile oamenilor, El intră în cetate pentru a împlini ultimele momente ale misiunii Lui. Hristos era dincolo de strigătele de bucurie sau de ură ale mulțimilor. El striga în taină către Tatăl ceresc să ierte prin jertfa Lui păcatele umanității. El era singurul tăcut în drumul Lui, dar cu strigătul în taina tăcerii.

Intrarea Domnului Hristos în Ierusalimul pământesc a fost triumfală. Fiul lui Dumnezeu a fost întâmpinat ca un rege, însă oamenii nu au înțeles că El nu a venit pe pământ pentru a cuceri cetăți, ci suflete. După două milenii noi avem șansa de a cunoaște acest adevăr și a ne pregăti sufletele pentru ca Hristos să poată rămâne în ele, fără a mai fi alungat… Dacă îl vom întâmpina și primi pe Hristos, aici pe pământ, vom avea marea cineste să întâmpin El în Ierusalimul ceresc. O întâmpinare care să ne fie una nu doar triumfală, ci triumfătoare!

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Siluan, a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația acestui praznic împărătesc. „Sărbătoarea de astăzi ne oferă posibilitatea să înțelegem dragostea și jertfa prin care am fost răscumpărați de Dumnezeu. Să rămânem mereu alături de El, căci atunci când suntem cu Hristos nici una din încercări nu ne poate clătina și abate de la calea noastră. Să participăm în această săptămână la slujbele Bisericii, să trăim dimpreună cu Mântuitorul Hristos trădarea, vinderea, judecarea și Răstignirea. Pătimirea împreună cu El ne va transforma sufletește, ne va pregăti pentru reala și unica întâmpinare a intrării Domnului în sufletele noastre,” a menționat Ierarhul Orheiului.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși au primit Sfânta și Dumnezeiasca Taină a Euharistiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *