Soarele, răsărind, trimite lumina sa pretutindeni, dar cei ce au boală la ochi, căutând la lumină, se vatămă. Cine este dar pricina vătămării: lumina sau boala ochilor? Arătat este că boala ochilor, iar nu lumina. (Arhimandrit Paulin Lecca)
În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică citită în această Duminica descrie o tămăduire a Domnului nostru Iisus Hristos, care se distinge de celelalte tămăduiri, ale altor orbi, unui orb din naștere i se dă capacitatea de a vedea. Acest orb nu văzuse niciodată lumina zilei, nu se bucurase de darul acela binecuvântat ce face viaţa aşa de frumoasă. Orbul din naştere era o fiinţă nevinovată şi nefericită, se născuse aşa pentru ca prin suferinţa sa „să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”, mărirea, puterea, bunătatea şi iubirea Sa de oameni. O iubire pe care Dumnezeu nu a încetat să o facă lucrătoare şi de care noi înşine ne bucurăm permanent, mai ales în momentele cele mai grele ale existenţei.
Cum trupul nostru este lovit de diferite boli, aşa şi sufletul nostru. Există orbire trupească, există şi orbire sufletească. În afară de aceasta, unii mai au şi un fel de apă murdară în ochii cu care, deşi privesc, totuşi nu văd nimic. La fel, există şi în ochii sufleteşti apă murdară, din pricina căreia, de asemenea, nu văd nimic.
„Dumnezeu dragoste este, El cu neostoită sete caută pe fiecare dintre noi, Îi este dor de noi, în a Sa dragoste către noi, El nu se schimbă, oricât ne-am schimba noi față de El, El pururea năzuiește să ne covârșească cu bunătăți”, spunea părintele Sofronie Saharov. Dumnezeu nu vrea să ne lase în orbirea noastră și ne oferă și în această duminică o șansă în plus, să ne vindecăm de întunericul din noi, să ne apropiem de Dătătorul de Lumină și să trăim în Lumină.
