Să simți că mănăstirea este casa ta, familia ta. Și ascultarea ta să o faci cu inima. Să nu facem deosebire între orele în care suntem în chilie de orele în care ne facem ascultarea.
Mândria, egoismul, întunecă mintea și ne fac să aruncăm greutatea asupra altora. Numai drepturi are cel mândru. În timp ce cel smerit îi îndreptățește întotdeauna pe ceilalți și se osândește numai pe sine.
Cei care nu s-au îmbolnăvit niciodată, când pățesc ceva și îi doare intră în panică.
Pe bolnavi Dumnezeu nu îi face bine ca să nu-și piardă plata lor. Tatăl nu dă toată averea copiilor ca să nu o risipească. Lasă și Dumnezeu ceva pentru cealaltă viață.
Când avem ispite să le primim cu bucurie, fiindcă prin acestea ne vizitează harul lui Dumnezeu. Oricâte ispite ne-ar veni, dacă noi suntem aproape de Hristos, atunci inima noastră simte dulceață, fiindcă Domnul este în întregime dulceață.
Dacă ar fi duhovnici buni, nu ar mai fi psihiatri.
Să fim practici. Să spunem ceea ce ni se întâmplă la gheronda și să primim cu simplitate sfaturile lui ca să nu ne prăjească tangalaki (diavolul) cu gândurile.
Gheronda Paisie a zis unuia care voia să se facă monah: „Nu pot să te fac monah din pricina râsului demonic și a indiferenței. Eu în Biserică orice ar face altul și să încerce să mă facă să râd, nu pot decât să-mi plâng păcatele mele. Râsetele în Biserică sunt lucrare drăcească. Să nu socotească cineva că e lipsit de însemnătate. Se cere atenție și luptă”.
Când profetul David zice: „Piară păcătoșii de pe pământ și cei fărădelege ca să nu fie” nu vrea să spună ca Dumnezeu să-i distrugă pe păcătoși, ci se roagă să se pocăiască și să se facă buni.
Rugăciunea este bineprimită de Dumnezeu când o simțim.
Ești de vină, nu ești de vină, dacă vrei să vezi fața lui Dumnezeu trebuie să primești nedreptatea.
Când ne lăudăm cu mănăstirea noastră, mândrindu-ne, e ca și cum i-am da arme vrăjmașului ca să ne lupte.
Trebuie atenție multă, pentru că păcatul și răul obicei pot și după minuni, dacă cineva este fără băgare de seamă, să îl atragă în mrejele răului. Un demonizat a venit aici și demonul a fugit, dar în continuare acela nu a fost atent, a căzut iar în imoralități și s-a demonizat din nou.
Aruncați toată povara luptei asupra rugăciunii. Rugăciunea este barometrul nostru duhovnicesc. Faceți din viața voastră întreagă o rugăciune către Dumnezeu.
(Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011)