Numai pe cruce este mântuirea noastră! Cele mai frumoase cununi în Împărăția Lui Dumnezeu sunt aceastea când ai suferit cu drag. Nu trebuie să cerem ca niște milogi, fără să dăm ceva. Vedeți spune că Dumnezeu este în slăvile Cerurilor, vă dați seama, dar totuși se complace să locuiască într-o inimă smerită, de aceea și se spune că: îmbracăte într-o adevărată smerenie și vei cuceri sigur cerul.
Învățătura creștină este valabilă oriunde, dar în tot cazul, să fii pe poziția aceasta de relație cu Dumnezeu continuu. Mai mult sau mai puțin se poate pentru fiecare. Dumneavoastră știți că nu se mișca fir de păr fără voia lui? Nu-i cuvântul meu, e al Lui – și perii capului sunt numarați și tot ce se întâmplă, tot ce întâmpinăm se întâmplă ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înțelegem sensurile cele mai frumoase, mai adevărate ale iubirii cu orice chip. O suferință nu și-a atins scopul, dacă este dată ca o terapie, să zic așa, dacă tu nu ai ieșit cu un folos din ea. Să nu credeți că Dumnezeu stă cu satarul în mână, să ne pândească: ai greșit, tac. Nu! Mai întâi mult s-ar ușura în viața sufletească, duhovnicească oamenii dacă ar ști cât de mult ne iubește Dumnezeu. Adică, cum spune și Origen: Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne urăște dracul. Dar o consecință tot trebuie să fie ca omul să se înțelepțească cu orice chip. Sunt atât de neînsemnate suferințele de aici față de cele ce ni sa descoperit nouă, cum zice și Ap. Pavel.
Dumnezeu ne trage atenția printr-o boală, prin te miri ce, ca să fii mai bun, Pentru ca oricât ai fi de bun nu ești destul de bun, pentru că înafară de păcatele care le cunoaștem și sunt consemnate în sfarșit să le dibuim mai sunt o serie întreagă de păcate care nu se știu de lume și se numesc păcatele lipsirii, adică binele pe care îl poți face și nu-l faci. Atâtea ocazii ai avut să faci binele și nu l-ai facut. Ei aceasta este deja o stare care te încarcă, o stare de păcat, adică lipsa de perfecțiune și Dumnezeu prin orice chip prin suferință, să știți dvs că omul reușește să stea de vorbă cu sine mai precis decât în orice altă situație, să se cunoască pe sine, să se compare, să-și dea seama că-i o poruncă divină de la care nu ne putem abate și e valabilă pentru tot omul, pentru toată lumea, nu numai pentru unii și atunci, vedeți, suferința îți dă ocazia de această dezinfectare cu orice chip, te cunoști pe tine ca să te poți birui pe tine, care înseamnă uriașa biruință.
Uite pe mine m-au întrebat foarte mulți, domnule – cât am trăit și prin pustii și prin pușcării – s-a facut vreo minune? Nu s-a facut – am zis eu – dar s-a făcut uneori – am spus. Care, care? Zic – care? Eu am trait în frigider, am trăit ani de zile nemâncat, schelete, am trăit în pustii când rânjea lupul la zece metri și nu reușește să te muște lupul, să te mănânce și toate din acestea: că nu aveai altă acoperire decât cerul. Eu care am priceput glasul pădurii, care e înfrățită cu tine cu orice chip, singurul mijloc de apărare era pădurea, un glas mut care nu poți să-l pricepi decât dacă ești într-o mare trăire – astea nu sunt niște minuni, că eu încă trăiesc dupa atâta suferință?! Că a fost groaznic! Dar ce vreau să vă spun, mulțumesc lui Dumnezeu de suferințele acestea, o mare binecuvântare mi-a dat Dumnezeu. Vă rog să credeți, am gândit, am fost un baiat de simțire, am facut și sport, am fost vedetă, „Pantera blondă” mă numeau fetele, ei, dar nu mi-au folosit ca suferințele. „Crucea e suferință”!
M-a îndemnat spre a mă cunoaște, m-a îndemnat mai mult spre forțele forțelor pentru ca să poți să exiști să văd că Dumnezeu este Cel ce este în fiecare clipă a mișcării noastre, sau ne mișcăm fie cu aripile, fie cu coatele. Noi creștinii, punem mâna pe stele, nu numai că le admirăm, că spune și lucru adevărat cu motivație. Omul smerit poate să miște astrele, așa mari puteri are omul. Omul fiind nu un dumnezeu, ca și un dumnezeu însă, adică un dumnezeu creat. Omului i-a incredințat Dumnezeu marea răspundere să supravegheze întreaga creație, e singura verigă posibilă de legătura între Dumnezeu și creație – omul. Hristos a facut omul să se vadă că această făptură e dincolo de altă creație. Creația întreagă a zis și s-a facut, pe om nu l-a visat, l-a cioplit, l-a facut chip și asemănare, deci El, Hristos, ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a dat putință să ne ridicăm până l-a Dumnezeu dupa har. Vă dați seama ce mișcare, ce înțelepciune, ce descoperiri nemaipomenite știe să facă omul – dar vorbim de om, că mare e meșteșugul să fii om!
Este și un proverb românesc, asta și nu se poate vorbi decât de omul care fără discuție e cinstit și e doritor să-și împlinească această calitate de om. Numai bine acolo, valorile mari, valorile eterne, valorile. Veșnicia altfel nu se poate decât acolo unde este un eroism și o dorință de jertfă, că nu se poate fără jertfă nimic. Mântuitorul a facut multe minuni – că știe toata lumea – de îți stătea mintea în loc, învia morții ca și cum – du-te acasă – orbului din naștere i-a dat ochi, dar n-a mântuit lumea prin marile minuni pe care le-a facut decât la cruce, tot la jertfă. Acuma Mântuitorul era pe cruce și se văieta satana, că nu se poate fără jertfa oriunde am fi. Nu se poate nimic fără. Cine fuge de jertfă, fuge de Dumnezeu spun și Sfintii Parinti, mai ales Teodor Studitul, pentru că Mântuitorul când era pe lacul Ghenizaret și ca să mute pe tărâmul celălalt a zis ucenicilor: mergeți pe malul celălalt al lacului și s-a culcat în corabie, în timpul acesta valuri mari de acopereau corabia și ucenicii scrie Noul Testament: Domne scoală că pierim! – și s-a trezit și i-a mustrat: vă și treziți în fundul mării cu Mine cu tot, care m-ați declarat Dumnezeu – n-am spus Eu bine să o luați pe aici? Am spus bine, dar vreți fără jertfă, vreți fără cruce, vreți fără luptă, vreți fără eroism, nu de-a gata.
Deci, trebuie să te pregătești întotdeauna numai și să știi să jertfești pentru că nu poți să ai o poziție de existență cu identitate dacă nu știi să jertfești. Da! Adică să fii un erou permanent, nu un milog: Dă-mi Doamne! Nu! Un erou încontinuu. Nu trebuie să mergem să cunoaștem oameni deosebiți și situații, trebuie să mergi să te cunoști pe tine cu orice chip. Puțin te cunoști pentru că ai o enorm de mare răspundere, pentru că tu ești un microcosmos în care este un macrocosmos, o lume întreagă.
Înregistrare audio-video, Părintele Arsenie Papacioc – „Suferința”, Adaptare text: Pavel Focșa