PS Siluan, Ierarhul Orheiului, a săvârșit Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului și a binecuvântat „Drumul Crucii și al Pocăinței” în curtea bisericii „Sf. Dumitru” din Capitală

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, în dimineața zilei de vineri, 14 iulie 2023, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Chișinău.

Care sunt cele mai mari greutăți cu care ne confruntăm în ziua de astăzi? „Iar, din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”, citim în Evanghelia de la Matei, capitolul 24. Dar ce se află la rădăcina acestui rău? La rădăcină se află pierderea celei mai puternice forme de „terapie” pe care o avem, care este pocăința. Și a celei mai importante virtuți, care se află chiar în inima înțelesului Drumului durerii și al Crucii, care este iubirea.

În fața unor mari încercări, a unor vremuri așa de tulburi precum cele pe care le trăim, cel mai important lucru pe care trebuie să ni-l amintim este că Dumnezeu așteaptă de la om pocăința sa sinceră: „inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 19).

Astfel, tradiționalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (aflat la a XX-a ediție) a reunit și în acest an clerici şi mirenii care participă la acest itinerar duhovnicesc, uniți în duh de rugăciune și pocăință.

După săvârșirea rugăciunii, slujitorii și credincioșii participanți la procesiune au fost îndemnați de Ierarhul Orheiului să se roage cu multă sârguinţă către Maica Domnului şi Mântuitorul Hristos pentru pace, înțelepciune, linişte, bună înţelegere.

Totodată, Episcopul Vicar a transmis mesajul de binecuvântare și întărire duhovnicească al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *