Sâmbăta, 30 decembrie 2023, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Dîșcova, raionul Orhei. Alături de Preasfinția Sa s-au rugat protoiereul Iulian Rață, secretarul Vicariatului, prot. Roman Leu, slujitori ai Vicariatului și numeroși creștini. Slujba de astăzi a fost prilejuită împlinirii a 100 ani de la prima sfințire a Sfântului Locaș. La eveniment a fost prezent Primarul localității, d-ul Celac Ion.
În dimineața zilei, Episcopul Orheiului a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele paroh Prot. Dumintru Stepanenko.
La Vohodul mic, parohul Bisericii a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
După oficierea Tedeum-ului de mulțumire, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre pregătirea pentru Marele Praznic al Nașterii Domnului, dar și despre importanța de a rămâne mereu în Biserica lui Hristos. „Nu putem călători către Împărăția lui Hristos decât fiind în Biserică. Ea este corabia care ne duce la mântuire. Biserica a fost și rămâne adunarea celor care răspund chemării lui Dumnezeu la mântuire. Însăși Scopul Bisericii este mântuirea creştinilor, ajutorul și sprijinul tuturor celor care s-au botezat şi cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul neamului omenesc,” a menționat Preasfinția Sa.
De asemenea, PS Siluan le-a dorit credincioşilor parohiei să rămână mereu adunați împreună cu preotul în jurul Sfintei Biserici, participând în fiecare zi de duminică și sărbătoare la Jertfa euharistică adusă pe Sfântul Prestol ca mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale.
La rândul său, părintele paroh Dumitru a mulţumit Preasfințitului Siluan pentru bunăvoinţa și dragostea sa părintească de a împărtăşi bucuria evenimentului cu membrii acestei comunități și pentru îndemnurile părintești primite.