„Stând ca o făclie nestinsă înaintea tronului ceresc spre luminarea celor rătăciți pe căile înșelăciunii, adu-ți aminte și de noi, cei încurcați în patimi. Jertfa rugăciunilor tale o adu și pentru noi, cei săraci de orice virtute și solește-ne nouă răbdare în necazuri, spre câștigarea iertării păcatelor.” (Acatistul Sfântului Cneaz Vladimir)
În ziua przăznuirii Sfântul Mare Cneaz Vladimir, vineri, 28 iulie 2023, Mănăstirea Horăști din raionul Ialoveni și-a serbat ocrotitorul ceresc. Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Preasfinției Sale i-au coliturghisit Arhimandritul Nectarie (Gherman), starețul mănăstirii „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” și un sobor preoțesc.
Marele Vladimir, Marele Cneaz al Kievului și singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei Olga, împărăteasa care a pus bazele încreştinării poporului rus. Cneazul Vladimir, Luminătorul Rusiei, a fost mai întâi, precum Apostolul Pavel, un mare prigonitor al creştinilor şi închinător la idoli, dar după 27 ani de domnie creştină a reuşit prin botezul său şi prin munca sa de misionar creştin să marcheze botezul Rusiei păgâne, aşezând în cetăţi biserici, preoţi şi episcopi, care să ducă mai departe credinţa cea adevărată. După ce şi-a încheiat drumul său de apostol şi după ce a condus 8 ani ca păgân şi 27 de ani ca hotărât creştin misionar, s-a mutat la Domnul în anul 1005 şi a fost aşezat în mormânt de marmură, în biserica ridicată de dânsul în cinstea Maicii Domnului.
După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un Tedeum, în continuarea căruia Preasfințitul Siluan s-a adresat cu un cuvânt de zidire către cei prezenți, elogiind personalitatea Sfântului Cneaz Vladimir. Totodată, PS Siluan a subliniat importanţa schimbării interioare a Cneazului Vladimir, odată cu botezul său. „Cneazul Vladimir a îmbrăţişat credinţa ortodoxă şi şi-a schimbat cu totul vieţuirea. Schimbarea aceasta trebuie să ne ofere și nouă un prilej de a aduce aminte că trebuie să ne trăim în mod autentic credința, că nimic din această viață nu poate fi mai important decât Dumnezeu”, a menționat Preasfinția Sa.
În continuare Episcopul vicar a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfințitului Vladimir, adresând felicitări Starețului Mănăstirii Horăști, arh. Nectarie.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Nectarie i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Cneaz Vladumir, dar tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.