În Duminica a XXII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Evanghelia acestei Duminici ne prezintă, prin intermediul pildei Bogatului nemilostiv și săracul Lazăr, realitatea teologică a sensului deplin al vieții și trăirii în bucuria lui Hristos. În fața noastră sunt cele două imagini: a bogăției zgârcite și a sărăciei răbdătoare. Atunci când vedem pe cineva suferind, sărac și bolnav, să nu-l socotim nefericit, iar când vedem pe un bogat că trăiește în belșug, să nu-l fericim. Dreptatea lui Dumnezeu a sfărâmat porfira și visonul bogatului, iar Lazăr devine binecuvântatul Părintelui Ceresc, moștenitor al Împărăției pregătite pentru el și alții asemenea lui, de la întemeierea lumii. S-au adeverit astfel cuvintele regelui David, care a scris: „Bogații au sărăcit și au flămânzit, dar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Psalmul 33, 10).
Bogatul a ajuns în iad pentru că n-a știut ce este iubirea de aproapele, n-a știut ce este mila, disprețuind pe Lazăr și pe alții asemenea lui prin mândrie și aroganță. Bogatul nu a fost vinovat cu nimic pentru sărăcia lui Lazăr, dar a păcătuit fiindcă n-a știut să contribuie la ajutorul acestuia ca om și ca frate al săracului. Privit din acest unghi, bogatul era mort sufletește încă din această viață. În ceea ce-l privește pe Lazăr, el n-a ajuns în Rai datorită sărăciei lui. Sărăcia nu poate fi considerată o virtute. În schimb, asumarea stării sale triste de care a avut parte pe pământ, asemenea biblicului Iov, asumare făcută fără cârtire sau blestem la adresa lui Dumnezeu, au fost cele care l-au adus pe Lazăr în sânul lui Avraam.
În cuvântul său, rostit după citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Orheiului a vorbit celor prezenți despre nemurirea sufletului și despre cele două stări în care poate ajunge sufletul după moarte, această stare fiind influențată de viața pe care alegem s-o ducem. „Dumnezeu să ne ajute ca fiecare dintre noi să desprindem din pildele evanghelice îndemnurile mântuitoare, care ne sunt adresate. Să putem conștientiza că nu suntem că nu suntem veșnici pe pământ. Scopul călătoriei noastre este Împărăția Cerurilor și binecuvântați vom fi, dacă ne vom călăuzi de lumina Evangheliei, pentru a alege mereu calea cea dreaptă și mântuitoare,” a menționat Preasfinția Sa.
Evanghelia rămâne mereu vie, ea este deasupra desfătărilor, suferințelor și nedreptăților lumii, fiecare dintre noi are parte de lumina ei. Unii o primesc şi trăiesc conform ei. Alţii caută desfătări şi se îndepărtează de ea. Libertatea noastră este menționată de cuvintele Scripturii: „Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu va crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” (Luca 16, 31). Noi să ascultăm și să credem în Hristos Cel înviat.
