PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Mănăstirea Curchi

Sâmbătă, 12 iulie 2025, în ziua cinstirii Sfinților, Slăviților și Întru-tot Lăudaților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie  la Mănăstirea Curchi.

Biserica îi prăznuiește împreună pe acești doi mari corifei ai apostoliei, deoarece potrivit tradiției, amândoi au primit cununa muceniciei în aceeași zi – 29 iunie, anul 67, în vremea persecuțiilor lui Nero. Așa cum scria Fericitul Augustin în una dintre omiliile sale: „Aceasta este ziua sfințită de martiriul Apostolilor Petru și Pavel. Nu vorbim aici despre niște martiri obișnuiți, ci despre cei ale căror glasuri s-au auzit până la marginile lumii, care au predicat ceea ce au trăit, mărturisind dreptatea și adevărul, până la jertfa vieții lor.”

Deși au avut parcursuri diferite – Petru, pescarul galileean chemat primul; Pavel, fost prigonitor al creștinilor – amândoi s-au dăruit deplin lui Hristos și au devenit pilde de neclintită mărturisire. Pavel a schimbat numele și viața: de la trufia lui Saul, la smerenia Apostolului Neamurilor; de la prigoană, la propovăduire.

Cartea Faptele Sfinților Apostoli ne este mărturie despre lucrarea lor, iar iconografia athonită, unde cei doi sunt reprezentați îmbrățișați, exprimă duhovnicește unitatea lor în slujirea Evangheliei.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel rămân modele de misiune, credință și rugăciune statornică pentru întreaga Biserică. Pilda vieții lor ne cheamă și pe noi să devenim mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi, cu aceeași dragoste, curaj și statornicie.

Să-i rugăm pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu, ca să putem spune, asemenea Sfântului Pavel: „Bucurați-vă pururea în Domnul și iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *