PS Siluan, Episcopul Orheiului, a binecuvântat participanții la Pelerinajul Tinerilor

În Duminica dinaintea Înălțarea Sfintei Cruci s-a desfășurat o nouă ediție a Pelerinajului Tinerilor. De 15 ani consecutiv, către acest praznic împărătesc, prin care cinstim Sfânta Cruce, sute de tineri de toate vârstele își îndreaptă pașii într-un drum al pocăinței.

Evenimentul, este organizat de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși, se desfășoară cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR și începe cu Sf. Liturghie oficiată la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM.

După care, în procesiune, cu cruci, icoane și steaguri, cei prezenți se îndreaptă pe jos spre Mănăstirea Sireți.

Primul popas a fost făcut la sediul mitropolitan, unde pelerinii au fost întâmpinați și binecuvântați de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan.

”Orice drum devine binecuvântat dacă îl parcurgi cu rugăciune și întru slava lui Dumnezeu. Ne bucurăm că avem astfel de tineri care doresc să guste din bucuriile Împărăției lui Dumnezeu, conștientizând că Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre doi la o viață în curăție și sfințenie”, a menționat PS Siluan.

De la Mitropolie, pelerinii vor parcurge aproape 16 kilometri pe jos până la Mănăstirea Sireți din raionul Strășeni, unde va avea loc închinarea la sfintele moaște și se va săvârșită slujba Privegherii.

 

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *