Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Cu toții eram pierduți. Din momentul în care primul om a păcătuit, om în care se afla întreaga omenire, cu toții am fost pierduți. De aceea a venit un Om, Singurul fără de păcat, ca pe toți să-i mântuiască de păcat. (Fericitul Augustin)
În Duminica lui Zaheu Vameşul, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Textul evanghelic de astăzi evocă tema pocăinţei prin exemplul personal al unui om, numit Zaheu, despre care ni se spune că era mai-mare peste vameşi. El dorea să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos, căci era fascinat de popularitatea Acestuia pentru minunile Sale. Personalitatea lui Hristos avea notorietate datorită vindecărilor minunate, în special aici, în Ierihon, unde ne arată Sfântul Evanghelist Luca că se petrece acţiunea. S-a suit din curiozitate și din mândrie în sicomor ca să-L vadă, dar s-a coborât cu smerenie și bucurie că Mântuitorul va rămâne în casa lui. A pus început bun coborându-se. Nici măcar nu Îl invitase. Așa este Dumnezeu: Atotputernic întru bunătatea Lui. Domnul Hristos însă l-a strigat și i-a zis: „Zahee, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Și a intrat în casa sa spre surprinderea mulțimilor. Și dacă în casă împreună cu Mântuitorul Hristos a intrat un păcătos disprețuit, înăuntru a luat naștere modelul Zaheu, pe care Evanghelia de astăzi ni-l oferă tuturor drept pildă.
Spre urmarea exemplului lui Zaheu ne îndeamnă Sfântul Nicolae Velimirovici: „Noi suntem păcătoşii pentru care Domnul, Viteazul, a venit pe pământ. Negrăita iubire pentru noi L-a adus din ceruri să caute pe cei pierduţi, să mântuiască pe cei păcătoşi! Uitaţi-vă la Zaheu cel mic, care în dorinţa de a-L vedea pe Domnul s-a înălţat. Hristos Se apropie de noi cum S-a apropiat şi de el atunci, împresurat de o mare de oameni, unii drepţi, iar alţii cârtitori. (…) Să alergăm să ne înălţăm ca să-L vedem. Nimic, din tot ce-a fost şi din tot ce este, nu-i atât de vrednic de privit. Să ne ridicăm din drumul mocirlos pe care ne-am târât până acum; să ne urcăm într-un copac înalt. El va veni, cu siguranţă va veni la noi. Preafericit cel pe care îl va chema dulcele glas, glasul din a cărui dulceaţă se adapă îngerii!”
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, PS Siluan a vorbit despre modelul de pocăință autentică a vameșului Zaheu. „Fragmentul evanghelic de astăzi vorbește despre o frumoasă întâlnire a lui Zaheu vameșul cu Fiul Omnului. Întâlnirea cu Hristos produce în sufletul lui Zaheu o schimbare duhovnicească, care îl face să se dezică de trecutul său păcătos și să-și dorească o nouă viață. Deși a trecut până atunci departe de Dumnezeu, acum nu-și mai dorește cele materiale, ci a fi aproape de Dumnezeu. Fiecare dintre noi ne putem regăsi în această parabolă, dar urmând exemplul lui Zaheu, vom putea și noi să ne desprindem de cele lumești și să călătorim spre întâlnirea noastră cu Dumnezeu, care va aduce vindecarea noastră și un mod de viață cu mai mult sens și profunzime. ” – a menționat Preasfinția Sa.
Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii, schimbarea vieţii, o lepădare de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă sinceră de a ne supune propria voie celei dumnezeiești.